România a fost numită direct la Moscova, ca potențial țintă pentru rachetele rusești, în cazul în care avioanele F-16 Fighting Falcon donate Ucrainei vor efectua misiuni împotriva ocupantului rus de pe aeroporturile din țara noastră.
Alături de România, Polonia și Slovacia au intrat și ele în vizorul amenințărilor ruse cu internaționalizarea războiului împotriva Ucrainei în cazul în care F-16 vor opera de pe aeroporturi ale statelor membre NATO.
Declarația îi aparține Mariei Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, adesea vocea președintelui rus Vladimir Putin. Recent, și Kremlinul a precizat că un război nuclear e mai aproape ca niciodată, riscul fiind la cel mai ridicat nivel de la criza rachetelor cubaneze din 1962.
Citată de publicația britanică Daily Mail, Maria Zaharova a amenințat că avioanele F-16 livrate Ucrainei vor fi o țintă legitimă pentru rachetele rusești dacă acestea vor avea sediul în state membre NATO.
Potrivit DefenseRomania, Zaharova a mai precizat că F-16 donate Ucrainei ar putea opera din România, Polonia sau Slovacia. Reprezentanta MAE rus a amenințat că statele care vor accepta ca F-16 ucrainene să opereze de pe teritoriul lor vor fi vizate de către rachetele rusești.
De subliniat că Moscova amenință constant statele NATO cu extinderea războiului apelând la teroarea nucleară, amenințări care s-au înmulțit odată cu invadarea Ucrainei pe 24 februarie 2022.
E de la sine înțeles că un asemenea scenariu nebun, în care Federația Rusă ar lovi Polonia sau România, ar însemna atragerea NATO în război, lucru pe care Federația Rusă nu și-l dorește cu siguranță, capacitatea militară, economică și industrială a Alianței Nord Atlantice fiind net superioară Federației Ruse.
În ceea ce privește F-16 trebuie subliniat că deși România dispune de un centru de pregătire pentru piloții de F-16, centru de care vor beneficia și ucrainenii, nu s-a discutat niciodată în Occident despre utilizarea viitoarelor F-uri ucrainene de pe teritoriul statelor membre NATO.
România va juca un rol esențial în așa-numitul program „F-16 pentru Ucraina”, în contextul în care în centrul de pregătire de F-16 din țara noastră se vor antrena și piloți ucraineni.
Ucraina va primi aproximativ 70 de avioane F-16 Fighting Falcon. Dintre acestea 42 vor fi donate de Țările de Jos (Olanda) și 19 vor proveni din Danemarca. Un al treilea donator de F-16 pentru Ucraina este Norvegia. Nu există o cifră oficială încă, dar se vorbește de la 5 la 12 avioane donate.
În prezent, mai există destul de multe avioane F-16 stocate în hangarele Royal Norwegian Air Force (RNoAF), dar unele sunt folosite și pentru piese de schimb, așa că intacte au mai rămas 12 aeronave de acest tip.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu