EXCLUSIV  Viorica Dăncilă, OMUL POLITIC al săptămânii. Remus Borza, NOTE POLITICIENI: Analiză tăioasă

Roxana Neagu / 04 feb 2018 / 15:49 Salveaza PDF Comentarii
Foto: Crișan Andreescu
Descriere foto: Foto: Crișan Andreescu

Deputatul independent Remus Borza a dat note politicienilor în baza meritelor din sectorul politic intern sau extern din această săptămână. În emisiunea "Borza Analytica", politicienii au fost taxați sau recompensați cu note mari, în funcție de orientarea lor spre succesul politic sau nu.

Iată notele pe care le-au primit politicienii de la Remus Borza, alături de analiza deputatului independent:

Liviu Dragnea- nota 8: Desigur că are notă de trecere, și-a impus Guvernul.

Viorica Dăncilă- nota 10: Omul săptămânii rămâne premierul, Viorica Vasilica Dăncilă. E bine și pentru că n-a fost în lumina reflectoarelor, e o figură relativ nouă, nu are probleme de imagine, de percepție, cu atât mai puțin în justiție. E și femeie, femeile sunt sârguincioase, loiale, muncitoare, fac echipă. Faptul că avem nouă doamne în Guvern e un lucru pozitiv. Dacă vor performa câștigă România.

Paul Stănescu- nota 3: Din cauza scandalului cu SPP-ul, nu-i dau notă de trecere, îi dau un 3, astfel de declarații sunt riscante. E foarte gravă afirmația dacă SPP-ul face într-adevăr spionaj politic. În ceea ce-l privește pe Pahonțu, eu îl cunosc de mulți ani, e un om integru, un ofițer de carieră. Sigur, a fost atașat, a fost omul președintelui, că a fost Băsescu, acum e Iohannis. Asta nu înseamnă să arunci anatema pe un serviciu care are, din Constituție, obligația asigurării pazei demnitarilor. Vorbim și de informații clasificate, dar afirmația trebuie verificată, trebuie o comisie de anchetă. Dacă așa stau lucrurile, poate fi mazilită toată conducerea SPP.

Codrin Ștefănescu- nota 9: E pe cai mari, a avut curaj să intre într-o dispută. Și eu sunt supărat că n-au preferat-o pe Ecaterina Andronescu.

Gabriela Firea- nota 7: Are ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, e omul lui Firea. Îl cunosc de vreo 15 ani, pot să spun că sunt foarte bun prieten cu el, e un foarte bun actor, regizor și manager. (...) E un post-cheie, într-un an al Centenarului îi oferă multă vizibilitate. Dar îi dau un 7 că a pierdut-o pe Ecaterina Andronescu.

Klaus Iohannis: nota 10: A împăcat România cu Bruxelles, pe Legile Justiției.

Lui Daniel Zamfir nu pot să-i dau note de trecere câtă vreme nu e liberal, e mai degrabă PSD-ist. Ludovic Orban nu există, la ce să-i dau? Doar pentru că l-a urecheat pe Daniel Zamfir?

Kelemen Hunor- nota 8: Sunt foarte pragmatici ungurii. Au votat. Aici e și surpriza. Guvernul Dăncilă a avut 283 de voturi cu 50 de voturi mai multe decât cele cerute de Constituție, asta înseamnă implicit cu voturile UDMR și ale minorităților.

Dan Barna- nota 5.

Victor Ponta- nota 8: A avut un discurs ușor satiric, declarativ a spus că "susține" Guvernul, după care tot grupul de deputați ai ProRomânia a plecat din sală. A spus "da, noi susținem Guvernul Dăncilă, sper să aibă același succes ca și Guvernele Tudose și Grindeanu".

Emmanuel Macron- nota 9.

Donald Trump- nota 10.

Theresa May- nota 5.

Angela Merkel- nota 8: A căzut la pace cu social-democrații lui Schulz.

George Soros- nota 8: M-a uns la suflet cu "Goagăl", vorba unui clasic în viață, și cu Facebook. Per total, discursul a fost unul bun.

VEZI AICI INTERVIUL COMPLET

[citeste si]



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26