Violențe în Paris. Ce scrie presa din Franța

Darius Muresan / 08 dec 2018 / 19:08 Salveaza PDF Comentarii
Protest Franța
Descriere foto: Protest Franța

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în Franţa, într-o nouă zi de mobilizare cu grad ridicat de risc a mişcării populare a 'vestelor galbene'.

Potrivit AFP, în marea parte a Franței protestele au fost pașnice. Violențele au avut loc la Paris, unde blindatele jandarmeriei au intrat în acțiune.

După violenţele de sâmbăta trecută, capitala a fost parţial baricadată de autorităţi, care au operat sute de arestări preventive pentru a-i împiedica pe anumiţi protestatari să ajungă la Paris, controlând gările şi procedând la verificări sistematice în zona manifestaţiilor. 

Poliţia a anunţat că, la începutul după-amiezii, fuseseră operate aproape 1.000 de reţineri pe întreg teritoriul ţării, dintre care 651 la Paris, 724 de persoane fiind plasate în arest (536 în capitală). 

AFP mai precizează că pe celebrul bulevard Champs-Elysées s-a recurs la gaze lacrimogene, iar mai multe magazine au fost sparte.

Totuși, Le Parisien informează că violențele nu au fost la fel de accentuate ca sâmbăta trecută, până în prezent pagubele de săptămâna trecută fiind mai mari decât cele înregistrate azi.

Pe de altă parte, presa de stânga aduce critici președintelui Macron. Ziarul Liberacion publică în paginile sale mărturii ale protestatarilor care acuză brutalitatea excesivă a forțelor de ordine împotriva manifestanților pașnici, dar și faptul că poliția confiscă măștile de gaze pentru a amplifica efectele gazului lacrimogen.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25