Victor Alistar, membru CSM: La Caracal a greşit toată lumea, şi procurorul, şi Poliţia. Senzaţia este că aceste profesii sunt buricul pământului!

Victor Alistar, membru în cadrul CSM, a declarat la Antena 3 că la Caracal s-au făcut greşeli atât din partea procurorului de caz, cât şi din partea poliţiştilor, în ceea ce priveşte intervenţia în casa lui Gheorghe Dincă. 

"Deşi un sindicat al procurorilor, total neinspirat, a îndrăznit să spună că nu avem dreptul la liberă exprimare atunci când autorităţile statului au demonstrat societăţii că nu sunt capabile să asigure dreptul la siguranţă şi la viaţă, eu am să îmi spun punctul de vedere. Am să spun de la început că au greşit ambele profesii acolo. Poliţia, de pildă, trecând de faptul că aşteptau de la STS localizare, ar fi trebuit să meargă pe o foarte atentă anchetă şi din momentul în care părinţii au mers miercuri seara şi au anunţat dispariţia ar fi trebuit să nu creadă că e o glumă, să nu se simtă deranjaţi că le-a stricat cineva programul cu o cerere, ci trebuiau să demareze ancheta de atunci. Dacă ar fi intrat din seara respectivă să vadă înregistrările, ar fi avut timp să găsească maşina criminalului şi să descindă acolo înainte să fi dat fata telefonul. Lipsa de transparenţă, de onestitate, duce la asemenea aberaţii de operare a autorităţilor", a declarat Victor Alistar la Antena 3. 

Nu era nevoie de mandat de percheziţie 

"De asemenea, privind intrarea în imobil, s-a spus că este nevoie de mandat. Nu era nevoie de un asemenea mandat de percheziţie. Este limpede, chiar Parchetul General a comunicat o circulară, în care le-a explicat tuturor Parchetelor cum se acţionează şi cum se interpretează acţiunea flagrantă. Acest lucru trebuia să fie la cunoştinţa procurorului. Am văzut asociaţii sindicale care au ieşit să spună că acolo nu se aplica, pentru că nu era acţiune flagrantă. Ba da, era. Încadrarea juridică a determinat competenţa Parchetului care se ocupă", a mai spus Victor Alistar. 

Conflict între procuror şi poliţie 

"Am ajuns la acest conflict între profesii, care l-au lăsat pe cetăţean descoperit complet. Avem deficienţe legislative pe multe materii, dar cazul în sine, acesta aşa cum este, nu suferă de vina legiuitorului, ci din cauza neaplicării legii. Din acest punct de vedere, nu am să mă reţin să exprim punctul de vedere al societăţii. Şi la poliţie şi la Parchet discutăm de o gravă deformare a moralităţii. Senzaţia este că aceste profesii sunt buricul pământului, iar ceilalţi îi inoportunează. Senzaţia este că ştim noi mai bine! Tu nu eşti deasupra societăţii, dai socoteală societăţii. Senzaţia e complet invers şi, din păcate, se vede foarte bine în acest caz fix acest lucru!", a completat membrul CSM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel