Vezi cât îi dă Liviu Negoiţă firmei Rosal, fondată de Silviu Prigoană. Contractul, mărit cu 64 la sută în doi ani

negoita
negoita

În timp ce multe străzi din din sectorul 3 nu au fost deszăpezite nici până în acest moment, primarul Liviu Negoiţă (PDL) ţine la secret contractul de salubrizare încheiat cu firma colegului său de partid, Silviu Prigoană, Rosal Grup SRL.

Articol scris de Costin Munteanu

Consilierii locali PSD din sectorul 3 au solicitat încă de acum aproximativ şapte luni ca Primăria să facă public contractul încheiat cu firma lui Silviu Prigoană şi actele adiţionale aduse acestui document. Primarul Liviu Negoiţă nu a oferit însă niciun răspuns, până în prezent. “Eu consider că cetăţenii sectorului 3 ar trebui să aibă acces la acest contract. Trebuie să ştie cine este responsabil, pe cine pot contacta, pentru deszăpezirea străzilor laterale”, ne-a declarat consilierul local Mihai Niţu (PSD).

Cu toate că numeroase străzi laterale din sectorul 3 nu au fost deszăpezite decât de razele soarelui, Primăria Sectorului 3 a mărit recent cu 3% contractual cu firma lui Prigoană. Asta după ce, în 2010, Rosal a beneficiat de o majorare a contractului cu 61%. Motivul invocate la acea dată a fost “evoluţia indicilor preţurilor de consum al populaţiei pentru apă, canal, salubrizare”.

Potrivit unor surse DeCe News din Primăria Sectorului 3, Negoiță îi plăteşte, în acest moment, aproximativ 45 milioane de euro firmei deputatului democrat-liberal Silviu Prigoană.

Citește și:

Firmele care au primit 110 milioane de euro de la Liviu Negoiţă, scandalizând Comisia Europeană

Liviu Negoiță va reabilita Curtea Colegiului Tehnic Mihai Bravu cu peste un milion de euro

Ducu Bertzi despre Casa Eliade: Liviu Negoiță a închis-o pentru că acolo se strângeau adversarii politici ai lui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel