Valea Oltului, trafic blocat. Accident la Lotrişor

Trafic blocat - foto ilustrativ
Trafic blocat - foto ilustrativ

Traficul rutier pe Valea Oltului, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, este blocat miercuri dimineaţa, după ce o dubă de marfă s-a răsturnat în zona Lotrişor, anunţă Inspectoratul de Poliţiei Judeţean (IPJ) Vâlcea. 

Reprezentanţii ISU Vâlcea au precizat că, în urma accidentului, o persoană a fost rănită, victima fiind preluată de o ambulanţă SAJ şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. "Sunt două persoane implicate, neîncarcerate. Este o singură victimă, pasager în dubă, care are un traumatism cranio-cerebral şi, posibil, leziuni interne. Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor, victima fiind predată unei ambulanţe SAJ pentru a fi transportată la UPU Vâlcea", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger. 

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a fi produs din cauza şoferului autoutilitarei, care nu a adaptat viteza la carosabilul umed şi s-a răsturnat pe sensul său de mers. Circulaţia în zonă a fost întreruptă pe sensul de mers Sibiu-Râmnicu Vâlcea pentru a permite agenţilor rutieri să efectueze cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, traficul urmând să fie reluat imediat ce acestea vor fi finalizate, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel