Universitatea Craiova - Rapid. Fanii giuleșteni i-au cerut demisia lui Adrian Mutu / Video

FOTO DC NEWS
FOTO DC NEWS

Universitatea Craiova a obţinut prima sa victorie din play-off-ul Superligii de fotbal, 3-1 (1-1) cu Rapid Bucureşti, duminică seara, pe teren propriu, în etapa a patra.

Rapid a rămas în zece oameni din minutul 14, când Valentin Costache a primit al doilea cartonaş galben, pentru un fault la Ştefan Vlădoiu. Chiar şi aşa, oaspeţii au reuşit să deschidă scorul, prin atacantul croat Marko Dugandzic (30 - penalty), după un henţ comis în careu de Alexandru Creţu.

Universitatea a egalat prin Alexandru Cîmpanu (38), cu un şut superb la colţul lung.

În finalul primei reprize (45+3), Ştefan Baiaram (Universitatea) a primit cartonaş roşu pentru un fault tare asupra lui Alexandru Albu, dar arbitrul Radu Petrescu a revenit asupra deciziei după ce a văzut reluările video, arătându-i doar cartonaş galben.

Universitatea, care a dominat clar jocul, a reuşit să încline balanţa pe final, prin doi jucători introduşi de antrenorul Eugen Neagoe după pauză. Jovan Markovic (82) a adus echipa gazdă în avantaj, după ce portarul Horaţiu Moldovan a respins şutul lui Creţu, iar Ante Roguljic a închis tabela (90+2), după o minge recuperată de Andrei Ivan.

La meci au asistat 13.973 spectatori.

VIDEO



Rapid a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie, două egaluri şi patru eşecuri.

În sezonul regulat, Rapid s-a impus la Craiova cu 1-0, iar în retur scorul a fost egal, 2-2.

Ce a spus Adrian Mutu

'Meciul a fost condiționat de eliminarea lui Costache. E greu să joci cu o echipă puternică precum Craiova. Ne trebuia mai multă personalitate. Băieții au vrut, au luptat. În faza defensivă, am rezistat bine. Meciul a fost condiționat după un roșu acordat foarte ușor. Să dai două cartonașe galbene, în jumătatea adversă, la începutul meciului mi se pare mult prea ușor.

Noi suntem condiționați foarte mult de underi. Benzile suferă cel mai mult, pentru că neavând U21 în teren, am făcut o schimbare cu Papeau, ca să ținem de minge. În afară de Sefer, jucătorii U21 erau fundași centrali. Criza de rezultate nu e întâmplătoare, pentru că anumiți jucători sunt ieșiți din formă. Cred că a fost altceva la meciul ăsta. Cu Sepsi a fost un meci în care echipa nu a jucat bine, dar în seara asta a fost cu totul altceva. După un roșu, orice tactică se schimbă. Băieții au luptat, ei au dat golurile pe final, era normal ca ei să conducă meciul având un om în plus.

Sper să recuperez jucătorii accidentați. Când ai doar un vârf de profesie și unul dintre mijlocași e accidentat, e greu să schimbi. Trebuie să avem tot lotul valid, și apoi să mergem încrezători. Nu am avut momente de genul de când sunt la Rapid, dar trebuie să fim bărbați, să fim puternici', a declarat Adrian Mutu la finalul partidei.

Suporterii Rapidului și-au pierdut răbdarea și i-au cerut demisia lui Adrian Mutu.



Universitatea Craiova - FC Rapid Bucureşti 3-1 (1-1), Stadion Ion Oblemenco - Craiova
Au marcat: Alexandru Cîmpanu (38), Jovan Markovic (82), Ante Roguljic (90+2), respectiv Marko Dugandzic (30 - penalty).
Cartonaş roşu: Valentin Costache (Rapid, 14).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); al patrulea oficial: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Florian Alexandru Vişan (Galaţi)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel