UniCredit ar putea vinde o parte din participaţia sa la banca turcească Yapi Kredi

Grupul bancar italian UniCredit SpA poartă discuţii cu privire la preluarea controlului direct asupra participaţiei sale la banca turcească Yapi Kredi, ceea ce ar deschide calea unei posibile vânzări sau reduceri a acestei participaţii, au declarat miercuri, pentru Bloomberg, surse din apropierea acestui dosar.

UniCredit a cumpărat în 2005 o participaţie la Yapi Kredi, împreună cu Koc Holding, şi în prezent fiecare dintre cei doi parteneri deţine aproximativ jumătate din pachetul de 82% din acţiunile băncii turceşti prin intermediul unui joint venture.

Sursele citate de Bloomberg susţin că UniCredit şi partenerul Koc Holding discută în prezent reorganizarea societăţii mixte Koc Financial Services, care deţine 82% din Yapi Kredi. Banca italiană este interesată să iasă din această societate mixtă şi să preia controlul direct asupra participaţiei sale de 41%.

Ambele companii încearcă să finalizeze modificări până la sfârşitul anului, ceea ce permite UniCredit să ia o decizie cu privire la viitorul acţiunilor sale la Yapi Kredi, fără a fi nevoită să se consulte cu Koc Holding. O posibilă opţiune ar putea fi derularea unei oferte publice secundare pentru participaţia deţinută de UniCredit la Yapi Kredi. Sursele au precizat că discuţiile nu s-au finalizat şi că nu există nicio certitudine că se va ajunge la o tranzacţie.

UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel