Un holding feroviar românesc, ambiții continentale. GFR a depășit CFR Marfă

Raportul de activitate al CFR Marfă pentru anul 2020 recunoaște că operatorul privat GFR a depășit compania de stat în ceea privește cota de piață, anunță capital.ro. GFR a avut o cotă de piață de 22,45%, în timp ce CFR Marfă a avut o cotă de piață de 21,56%, în condițiile în care mai multe companii străine se bat pentru a acapara transportul feroviar din țara noastră, Deutsche Bahn fiind cea mai activă dintre acestea.

GFR este o companie cu capital românesc, al cărei fondator și  acționar majoritar este Gruia Stoica.  care a devenit unul dintre principalii jucători de pe piaţa concurenţială de transport feroviar de marfă din România și lider naţional al transporturilor feroviare de produse petroliere.

Cel mai mare holding feroviar din Uniunea Europeană

Grup Feroviar Român face parte din Grampet Group, cel mai mare holding feroviar privat din Uniunea Europeană, cu companii active în 18 domenii: transport feroviar de marfă, logistică, construcţie, reparaţii și mentenanţă material rulant și servicii IT.

Grupul GRAMPET este cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est, având în jur de 7.000 de angajați. Înființată acum mai bine de 20 de ani, a devenit prima multinațională cu capital românesc, extinzându-se pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova și Germania (2010), Austria și Slovacia (2012), Croația (2016), Serbia (2018) și Grecia (2019). În prezent analizează extinderea pe alte șase piețe europene - Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda.

„Primim tot mai multe semnale că Grupul GRAMPET intră în atenția marilor investitori și grupurilor de interese din industria de profil globală, într-un moment în care piața se aliniază la noua paradigmă economică, iar tendința de consolidare din industriile de transport se accentuează”, a declarat omul de afaceri Gruia Stoica.

Producția de locomotive Electroputere, relansată de Grampet

GFR operează peste 16.500 de vagoane, 500 de locomotive și câteva sute de kilometri de cale ferată.În luna ianuarie 2013, Grampet Group a achiziționat Electroputere Craiova, cel mai cunoscut brand al industriei românești, relansând producția de locomotive sub marca Electroputere Craiova.

Planurile antreprenorului gălățean au continuat să se extindă, iar în 2018 a realizat performanța de a fi singurul operator privat din ceea ce va deveni Drumul Mătăsii pe calea ferată.

Fabricile Grampet Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grampet acoperă integral piaţa reparatorie de material rulant din România. Totodată, Grupul deține o fabrică de reparație și producție vagoane în Ungaria – Grampet Debrecen Vagongyár, care este liderul local pe piața reparatorie de vagoane destinate transportului de gaze și unul dintre liderii europeni de profil. Anual, Grupul Grampet transportă aproximativ 22 milioane de tone de marfă.

În plus, Grupul feroviar Grampet a lansat anul trecut și o rută navală între România şi Georgia. Proiectul reprezintă o nouă etapă prin care companiile membre ale Asociaţiei Middle Corridor – Ruta de Transport Internaţional Trans-Caspică colaborează pentru a intensifica fluxul de mărfuri de-a lungul acestei rute, şi face parte din strategia Grampet de a ajunge să opereze primele transporturi feroviare de marfă dintre China şi Europa de Vest, cu tranzit prin România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel