Un nou incendiu. Arde o hală industrială în Constanța / S-a emis RO ALERT

Un nou incendiu. Arde o hală industrială în Constanța  /  Sursă foto: România tv
Un nou incendiu. Arde o hală industrială în Constanța / Sursă foto: România tv

Un nou incendiu în Constanța. O hală industrială a luat foc în această după-amiază.

Update: Incendiul din zona industrială a Constanței a pornit inițial de la o magazie în care se aflau depozitate circa 30 de tone de pulberi de aluminiu, iar în acest moment se acționează pentru localizare și lichidarea incendiului la hala cu carton bituminos și la magazia cu pulberi, potrivit DSU.

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis că incendiul din municipiul Constanța a fost anunțat printr-un apel la 112, la o magazie unde este depozitat carton bituminos.

Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum și nu sunt raportate victime până la acest moment.

„Incendiul se manifestă în interiorul fabricii, la o hală cu carton bituminos, pe cca. 500 mp. Incendiul a pornit inițial de la o magazie în care se afla depozitată cantitatea de cca. 30 tone de pulberi de aluminiu, iar în acest moment se acționează pentru localizare și lichidarea incendiului la hala cu carton bituminos și la magazia cu pulberi unde mai sunt câteva focare izolate asupra cărora se acționează cu nisip”, anunță DSU.

La misiunea de stingere intervin 49 de pompieri, cu nouă autospeciale de stingere, o autospecială CBRN, două autoscări, trei ambulanțe SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.

În sprijinul echipajelor de pompieri intervin și 10 servanți, cu două autospeciale de stingere ale serviciului privat pentru situații de urgență.

Având in vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflate în proximitate, a fost transmis mesaj RO-Alert, potrivit Mediafax.

Știre inițială:

Potrivit România TV, o hală industrială a luat foc la Constanța. Din postările oamenilor de pe Facebook, incendiul este localizat pe Strada Industrială nr. 7.

La fata locului, salvatorii intervin cu 4 autospeciale de stingere și 1 ambulanta SMURD. In sprijin, la locul incidentului se deplasează și 3 echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanta. 

Incendiul a fost localizat, astfel ca pericolul extinderii la vecinătăți a fost eliminat. Având in vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflată in proximitate, va fi transmis mesaj RO-Alert

Explozie Petromidia. Directorul Rompetrol, reacție: Nu e eroare umană, un echipament a cedat

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a declarat că nu a fost vorba de o eroare umană la baza producerii exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, ci de un echipament care a cedat, potrivit Mediafax.

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a anunțat că incendiul a apărut la ora 12.30: „Suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic”.

Conform acestuia, explozia s-a produs pe o platformă în care sunt diverse echipamente industriale și unde erau în acea perioadă cinci persoane.

Ce a produs explozia

Întrebat ce a produs explozia, directorul Rompetrol a răspuns: „La prima vedere, dar o să investigăm cu autoritățile și cu experții, a fost o conductă care s-a fisurat, nu cunoaștem detalii, a apărut flacără. Noi am acționat: se intervine cu planul de urgență, se opresc toate instalațiile, se deschid toate aerisirile, se depresurizează, se deschid toate liniile de stingere incendii, sunt măsuri specifice. (...) Nu e o eroare umană cu siguranță, o să investigăm și o să vedem, un echipament care a cedat”, a mai spus Felix Crudu.

Conform acestuia, instalațiile de la Petromidia au fost în revizie anul trecut, iar compania are toate verificările la zi.

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Localnicii din Năvodari au primit mesaj RO-ALERT după explozie, fiind sfătuiți să nu stea la mai puțin de un kilometru de zona exploziei, să rămână în locuințe și să închidă geamurile. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel