Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost arestat preventiv marţi pentru că a provocat trei incendii de pădure în regiunea Tzoumerka din nord-vestul Greciei, a transmis cotidianul elen Kathimerini, citat de agenţia EFE.
Sâmbătă noapte, suspectul se afla în maşina sa, la periferia satului Kalendzi, urmărind cum se dezvolta un incendiu lângă locul unde a parcat.
El a fost văzut de localnici care au alertat autorităţile şi, la scurt timp, bărbatul a fost arestat după ce pompierii au făcut legătura dintre cel reţinut şi alte două incendii din zonă. Bărbatul şi-a recunoscut faptele şi a primit o amendă administrativă, în conformitate cu ordinul Brigăzii de Pompieri.
Luni, patru persoane au fost arestate pentru că au provocat incendii în alte zone ale ţării, între care un tânăr de 20 de ani. Între timp, guvernul grec intenţionează să majoreze amenzile pentru provocarea unui incendiu până la un maxim de 30.000 de euro, de şase ori mai mult decât cele actuale de 5.000 de euro, după cum a declarat ministrul pentru Criză Climatică şi Protecţie Civilă, Vassilis Kikilias, la televiziunea publică elenă (ERT).
Numai în luna iulie, un total de 1.470 de incendii de pădure au fost înregistrate în Grecia, provocând evacuarea a mii de persoane în diferite părţi ale ţării, în timp ce până acum, în acest an, peste 220.000 de hectare de pădure au fost deja devastate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu