Un alpinist nepalez a escaladat cei 14 cei mai înalţi munţi din lume într-un timp record

Un alpinist nepalez în vârstă de 36 de ani a încheiat cu succes, marţi, tentativa de escaladare a celor mai înalţi 14 munţi din lume în puţin peste şase luni, a anunţat agenţia care îl reprezintă, precizând că altor aventurieri cucerirea acestor piscuri le-a luat mai mulţi ani, informează Reuters.

Nirmal Purja a reuşit să escaladeze muntele Shishapangma, de 8.027 metri din Tibet, la şase luni şi o săptămână după ce a urcat pe Annapurna I, primul pisc din campania de cucerire a celor mai înalţi 14 munţi din lume, intitulată Project Possible, scrie Agerpres.

Mingma Sherpa de la agenţia Seven Summit Treks, care a susţinut echipa lui Purja, a declarat că alpinistul a fost însoţit de trei şerpaşi pe vârful Sishapangma.

Misiune îndeplinită, a scris Purja pe contul său de Instagram de pe piscul din Tibet, al 14-lea cel mai înalt munte.

Mingma Sherpa a notat că toţi participanţii la ultima expediţie se îndreaptă spre tabăra de bază şi vor reveni săptămâna aceasta în Kathmandu. Este un record mondial, a adăugat el.

După ce a escaladat Annapurna (8.091 m), al zecea cel mai înalt pisc, la 23 aprilie, Purja a cucerit Dhaulagiri (8.167 m), Kanchenjunga (8.586 m), Everest (8.848 m), Lhotse (8.516 m) şi Makalu (8.481 m), în următoarea lună.

Apoi, el s-a îndreptat spre Pakistan, unde a cucerit Nanga Parbat (8.126 m), Gasherbrum I (8.080 m), Gasherbrum II (8,035 m), K2 (8.611 m) şi Broad Peak (8.051 m).

Purja a urcat pe alte două vârfuri din Nepal - Cho Oyu (8.201 m) şi Manaslu (8.156 m) înainte de a se îndrepta spre Tibet.

Potrivit experţilor în alpinism, puţin peste trei duzini de montaniarzi au reuşit până acum să escaladeze toate cele 14 vârfuri. Recordul anterior pentru cea mai rapidă escaladare a celor 14 vârfuri a fost stabilit în 2013 de sud-coreeanul Kim Chang-ho, care a încheiat această tentativă în şapte ani, zece luni şi şase zile, potrivit bloggerului Alan Arnette. În 1987, alpinistul polonez Jerzy Kukuczka a încheiat cu succes escaladarea celor 14 cei mai înalţi munţi din lume, tentativă finalizată după şapte ani, 11 luni şi 14 zile.

Alpinistul nepalez Nirmal Purja, fost soldat în armata Marii Britanii, şi-a propus să escaladeze cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe Terra într-un interval de 7 luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel