Trei din patru copii respiră aer toxic în Franţa

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

UNICEF atrage atenţia asupra faptului că trei din patru copii din Franţa respiră un aer toxic. 

UNICEF a cerut autorităţilor franceze să acţioneze "cât mai rapid" împotriva poluării aerului, relatează AFP. Într-un raport publicat joi, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii a cerut, împreună cu ONG-uri, extinderea în oraşe a zonelor cu emisii reduse (circulaţie restrânsă, ZCR). 


Agenţia ONU a sesizat pentru prima dată această chestiune în Franţa 



"Când spunem aer poluat, ne gândim de cele mai multe ori la ţări în curs de dezvoltare, ceaţă deasă...", a declarat Jodie Soret, din cadrul UNICEF. "Însă în Franţa, trei din patru copii respiră un aer poluat, afirmă OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii). Ştim din ce în ce mai mult care sunt implicaţiile, există boli respiratorii, însă se face de asemenea legătura cu diabetul, cu sindromul depresiv...', a mai spus ea. 

"Facem un apel la respectarea drepturilor copilului, în special la dreptul de a trăi într-un mediu sănătos", a afirmat Soret, responsabilă cu relaţiile UNICEF cu administraţiile publice şi coordonator al acestei campanii. Progresele realizate pentru reducerea emisiilor de NO2 şi de particule fine, care în oraş provin în primul rând de la transport, rămân insuficiente, se arată în raport, realizat în parteneriat cu WWF, Climate Action Network şi asociaţia Respire. 

UNICEF susţine extinderea "zonelor cu emisii reduse" luându-se în considerare locurile sensibile (spitale, şcoli ...) şi "nu doar hiper-centrele". Organizaţia ONU a făcut apel la aleşii locali şi naţionali, în special la ministrul francez al sănătăţii Agnes Buzyn, afirmând că "mai este încă timp să protejăm sănătatea copiilor care cresc în oraşe". 

Printre măsurile recomandate se numără benzile rezervate, învăţarea copiilor să meargă pe biciclete, taxarea pentru transportul public în funcţie de venituri, reglementarea traficului în jurul şcolilor.

"Poluarea aerului provoacă astm, favorizează apariţia unor eczeme şi agravează bolile respiratorii", a declarat Jocelyne Just, şefa departamentului de alergologie pediatrică de la spitalul Trousseau din Paris.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel