Fostul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat duminică, în cadrul emisiunii Week-end B1, transmisă de B1 TV, că, în opinia sa, în acest moment sistemul Schengen nu mai funcționează.
”Tot ceea ce ține de sistemul Schengen în Europa este pus la ora actuală sub semnul întrebării. În primul rând, el nu mai funcționează. Foarte multe țări au reintrodus controlul la frontiere. Pentru noi este într-un fel un avantaj, dar, în același timp trebuie să spun că nu este un avantaj extraordinar. La mine, când intră cineva, trebuie să aibă viză, deci e un cetățean pe care eu îl cercetez, care vine cu niște hârtii, care vine cu o problemă. În al doilea rând, dacă este un cetățean care provine dintr-o zonă mai periculoasă, poate să fine avut în vedere. În momentul în care un refugiat intră printr-o altă țară - la refugiați toată lumea și-a dorit să ajungă în Germania și în țările nordice - el circulă în toate țările din Uniunea Europeană liber, inclusiv în România, pentru că noi nu suntem membri Schengen, dar cu cartea de identitate poți călători”, a declarat Teodor Meleșcanu.
Referitor la faptul că bărbatul ucis joi, în timp ce încerca să atace o secţie de poliţie capitala Franței, era solicitant de azil în Germania și trecuse prin mai multe state europene, inclusiv prin România, Meleșcanu a spus: ”Într-o anumită evidență există, dar nu poți să-i ții în urmărire pe toți care circulă printr-o țară cum e România, suntem totuși o țară relativ mare și cu un număr mare de străini care circulă. E vorba de oameni care se simt marginalizați, nu se pot integra niciunde, au o reacție negativă la adresa societății în care trăiesc. Atunci, singura lor modalitatea de a se „exprima” este să facă nebunii, să facă un atac terorist, să se sinucidă, să-și dea foc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu