Ștefănescu, atac fulgerător la Ponta: Ce ar trebui să ne povestească

Codrin Ștefănescu a reacționat dur după acuzațiile lui Victor Ponta la adresa lui Liviu Dragnea. 

”Constat cu surprindere că Victor Ponta, fostul nostru coleg, prieten, premier și președinte al partidului, devine pe zi ce trece tot mai critic cu foștii lui camarazi. Camarazi care, de-a lungul timpului, au făcut totul pentru el: l-au făcut deputat, ministru, prim ministru și l-au ales să le fie și conducător o perioadă de timp.

Mă așteptam ca Victor, înainte de a călca în picioare tot ceea ce l-a reprezentat chiar și pe el cât a fost membru PSD, înainte de a se război cu Liviu Dragnea, înainte de a ne jigni pe noi zi de zi, de parcă este îndemnat de o forță nevăzută să facă asta, cred că ar trebui să răspundă la întrebările pe care i le-am pus permanent atât eu, cât și foștii lui colegi de partid, dar și mass-media.

[citeste si]

Adică, să ne povestească despre înțelegerea sa cu Băsescu; despre pactul de coabitare încheiat cu acesta fără știința noastră; despre șprițurile neoficiale cu cei mai reprezentativi oameni ai binomului; despre întâlnirile, din sufrageria lui, cu Elena Udrea; despre trocurile cu Kovesi; despre partidele de tenis cu Coldea și, mai ales, să ne dea explicații publice pentru comportamentul lui nefiresc și total indiferent din anii în care toată conducerea centrală și teritorială de partid a fost hărțuită, vânată și masacrată de reprezentanții instituțiilor de forță, ai binomului, ai `statului de drepți`, reprezentanți cu care el se întâlnea și oficial și neoficial, în mod constant și periodic.

Și mai cred că ar trebui să ne povestească cu sinceritate despre soarta pe care a avut-o profesorul lui, cel care l-a adus și promovat în PSD, Adrian Năstase. Și promit că, după ce va răspunde la toate întrebările de mai sus și va explica onest tot ceea ce s-a întâmplat, voi fi foarte atent la criticile pe care ni le aduce.” a transmis Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel