TAXĂ COVID. Petrescu (HORA) dă cărțile pe față

Dragoş Petrescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), susține că industria este pregătită pentru redeschidere.

„A fost un pas mare înainte, am putut deschide la nivel de terasă. S-a dovedit că industria este pregătită și a respectat regulile luptei împotriva coronavirusului”, a spus Dragoș Petrescu, luni, într-o intervenție la Antena 3.

„Considerăm că nu există niciun motiv real pentru ca data de 15 iunie să nu vină cu ridicarea anumitor restricții pe terase și cu eliberarea drepturilor de a putea folosi și interiorul restaurantelor. (..) Dacă ne uităm pragmatic la informațiile pe primele șapte zile, începând cu pornirea teraselor, unde avem o singură zi, 4 iunie, cu peste 200 de infectați, nu este cazul ca în România să mai existe o astfel de restricție”, a spus acesta.

De asemenea, întrebat dacă există o taxă COVID, a răspuns astfel: „Discutăm în medie de 2.000 de euro/lună costuri de conformare pentru industria restaurantelor, o sumă greu de suportat. Anumiți operatori vor dori să recupereze acești bani din masa clienților, însă nu este o practică de dorit și de luat în seamă mai ales în condițiile în care clienții noștri nu au bani și ieșitul la restaurant nu face parte din prioritatea unei familii.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel