Tăriceanu, intervenții cheie la două mese rotunde

Foto Facebook / Călin Popescu-Tăriceanu
Foto Facebook / Călin Popescu-Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu a participat la Conferința „Europa Carpaților".

„Am participat în perioada 4-5 septembrie la Conferința „Europa Carpaților", organizată de Seimul (Camera Deputaților) Republicii Polone, în cadrul Forumului Economic de la Krynica.

Am fost invitat să particip ca vorbitor la două mese rotunde. Prima a avut loc în cadrul dezbaterii „Europa: ieri, azi, mâine", unde am atras atenția asupra crizelor majore din ultimii ani care au pus la încercare rezistența și coeziunea europeană. Am adus în discuție importanța continuării procesului de integrare europeană, ca demers pragmatic și a identificării de obiective care să fie preluate de UE27 pentru a genera consens și unitate, cu scopul de a evita astfel adâncirea discrepanțelor existente între statele membre. În perioada deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, România își va asuma un rol constructiv în cadrul negocierilor pentru deciziile care vor contura viitorul Uniunii Europene. La această masă rotundă au mai avut intervenții Stanisław Karczewski, mareșalul Senatului Republicii Polone, Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Virginijus Sinkevičius, ministrul economiei din Lituania și dl Edgars Rinkēvičs, ministrul afacerilor externe din Letonia.

A doua intervenție

În cea de-a doua intervenție, din cadrul dezbaterii intitulate „Vecinii Europei sau Vecini în Europa?", am discutat tema politicii de vecinătate a Uniunii Europene și problematica fluxurilor migratorii. Politica de vecinătate europeană este un instrument prin care statele membre pot atinge obiective importante și am arătat că sporirea vizibilității acestei componente a politicii externe a UE va constitui o prioritate a viitoarei președinție română a Consiliului Uniunii Europene. În ceea ce privește problematica migrației, România a promovat constant, în discuțiile cu partenerii europeni, principiul abordării cu prioritate a cauzelor fundamentale care determină migrația și a consolidării cooperării cu țările terțe, de origine și de tranzit, pentru a preveni astfel apariția de noi rute migratorii și a valurilor masive de emigranți.

La această masă rotundă au luat cuvântul și Ryszard Terlecki, vicepreședintele Seimului Republicii Polone, Stanisław Karczewski, mareșalul Senatului Republicii Polone, János Latorcai, vicepreședinte al Adunării Naționale a Ungariei, Vladimir Marinković, vicepreședinte al Adunării Naționale a Serbiei, Micaela Navarro Garzón, vicepreședinte al Congresului Deputaților a Spaniei, Andrija Nikolić, președintele Comisiei de relații internaționale și emigranți a Parlamentului din Muntenegru și Krzysztof Szczerski, director de cabinet în Cancelaria președintelui Republicii Polone”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook oficială a lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel