Publicat pe 10 Ian 2011 Băsescu i-a tăiat moțul prințului Carol Ferdinand și i-a dăruit pixul său, Mont Blanc
Publicat pe 10 Ian 2011 De Ce a înviat Băsescu tema Referendumului. Opoziţia strânge rândurile. Preşedintele ameninţă voalat Parlamentul cu dizolvarea, în cazul în care recurge la suspendare
Publicat pe 10 Ian 2011 Antonescu se aștepta ca Băsescu să nu explice insinuările referitoare la colaborarea cu Securitatea
Publicat pe 08 Ian 2011 Băsescu ştia de intenţia Franţei şi Germaniei de a cere amânarea aderării României la Schengen
Publicat pe 07 Ian 2011 Scandalul Porumbelu', o dispută Băsescu-Antonescu pe tema colaborării cu Securitatea
Publicat pe 07 Ian 2011 Băsescu, supărat pe colegii Sarkozy şi Merkel că nu i-au spus „uite, domnule preşedinte, noi vom fi împotrivă“
Publicat pe 06 Ian 2011 Băsescu nu cade în „plasa” chinezilor, în timp ce aceștia cumpără parte din datoriile Spaniei, Greciei și Portugaliei și investesc aproape 6 miliarde de euro în economia spaniolă
Publicat pe 06 Ian 2011 Băsescu, Boc, Ialomițeanu și Isărescu au stabilit parametrii unui acord de tip preventiv cu UE şi FMI
Publicat pe 06 Ian 2011 Băsescu susține că nu cunoaște declarația ministrului ungar de Interne, privind aderarea la Schengen
Publicat pe 05 Ian 2011 Băsescu către Vreme: Să termini informatizarea sistemului de plăţi, altfel îţi iau cartea de credit
Publicat pe 05 Ian 2011 Băsescu: România trebuie să aibă un acord precautionary cu FMI, cu eventuale fonduri de la UE
Publicat pe 05 Ian 2011 Băsescu: Piramida e inversată în justiţia noastră, politica de resurse umane a eşuat
Publicat pe 05 Ian 2011 Băsescu își asumă responsabilitatea politică a întârzierii accesului în Spaţiul Schengen
Publicat pe 05 Ian 2011 Andrei Marga: Băsescu şi-a trimis odrasla agramată în Parlamentul European şi acum vorbeşte despre nepotism
Publicat pe 03 Ian 2011 Idei pentru Băsescu: jurnalist rus, reţinut în timp ce relata despre un protest faţă de arestarea unor opozanţi
Publicat pe 01 Ian 2011 Băsescu, la Predeal: România a trecut de cel mai greu an. Cheia este continuarea reformelor
Publicat pe 30 Dec 2010 Președinte de țară săracă, cumpăr flori și coroane pentru zile negre. Aștept provincia
Publicat pe 28 Dec 2010 Băsescu a promulgat Legile bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale
Publicat pe 28 Dec 2010 Băsescu vrea rotaţia armelor la şefia SMG. Următorul şef va fi de la terestre
Publicat pe 28 Dec 2010 Din ciclul „Salarii nesimţite“: Ce leafă are, la ROMATSA, fosta secretară a lui Berceanu şi ce primă a primit de Sărbători
Publicat pe 27 Dec 2010 Șeful Masoneriei, Radu Bălănescu, decorat de Băsescu pentru salvarea bebeluşilor de la Maternitatea Giuleşti
Publicat pe 25 Dec 2010 Traian Băsescu face apel la solidaritate în mesajul adresat românilor cu ocazia Crăciunului
Publicat pe 24 Dec 2010 Băsescu îi face cadou de Crăciun lui Valeriu Turcan postul de consilier prezidențial
Publicat pe 21 Dec 2010 Băsescu despre scrisoarea Franței și a Germaniei: Este o discriminare la adresa României
Publicat pe 21 Dec 2010 Băsescu cere partidelor o decizie privind CSM în această sesiune parlamentară
Publicat pe 20 Dec 2010 Sorin Roşca Stănescu: TVR dezinformează în favoarea lui Băsescu. Am depus pângere la CNA
Publicat pe 20 Dec 2010 Băsescu i-a chemat pe sindicaliști la Cotroceni pentru a discuta despre Pactul Național pentru Sănătate
Publicat pe 20 Dec 2010 Băsescu: Programele de sănătate utilizează medicamente mai scumpe decât în cele mai bogate ţări europene
Publicat pe 19 Dec 2010 Iliescu recomandă Opoziţiei să încerce suspendarea preşedintelui după alegerile parlamentare
Publicat pe 19 Dec 2010 Iliescu: E prea devreme ca Ponta să candideze la preşedinţie. Pierde prin însuşirea limbajului băsescian
Publicat pe 18 Dec 2010 Băsescu l-a decorat pe Marcel Opriș, care este acuzat că ar fi ajutat PDL să numere voturile la alegerile prezidențiale
Publicat pe 17 Dec 2010 Băsescu către UE: nu vrem să fim victima colaterală pentru ceea ce nu merge în Uniune
Parinti si piticiDirectoarea Colegiului „Loga” s-a retras din concursul de directori, deși a luat examenul scris: „Bullying în toată regula!”
Publicat acum 7 minute "PSD are de luat un val mare în piept". Bogdan Chirieac, comparație cu anii 2000 și 2012
Publicat acum 8 minute Partidul premierului ceh Andrej Babis, fruntaș în șondajele naționale, eșec la alegerile pentru Senat. Rezultatul, calificat drept "catastrofal"
Publicat acum 55 minute Proprietara unei grădinițe din China, condamnată la închisoare pe viață, după ce sute de copii au fost otrăviți. Alimentele, colorate cu vopsea necomestibilă pentru a arăta bine
Publicat acum 56 minute "Occidentalii ne căutau în spate și noi eram înainte". Petre Roman, despre alegerile din 1990 și întrebarea pe care i-au pus-o televiziunile străine
Publicat acum 1 ora si 17 minute Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, printre prioritățile lui Florin Manole la Ministerul Muncii
PNL a decis: Votează Guvernul Niculescu. Bolojan: Acest vot nu ar fi fost acordat în condiţii normale / update
"Războiul" pentru Groenlanda, deznodământ anticipat. De ce a negociat Donald Trump atât de dur. Ovidiu Dranga vine cu explicaţii
Virgil Guran a prefaţat şedinţa BPN a PNL. Decizia cea mai probabilă despre votul pentru Guvernul Niculescu
Salvatorul își ia adio de la Cotroceni. Asemănarea dintre Bolojan și Ceaușescu mă face să tremur de Val Vâlcu
Diana Buzoianu, o politrucă pusă pe scandal și avidă de funcții vs. Elena Mateescu, cercetător cu 38 de articole și 9 cărți publicate de Val Vâlcu
Cum se explică popularitatea lui Călin Georgescu în România. Am primit răspunsul după o emisiune cu Oprah Winfrey de Anca Murgoci