Surpriză în SUA. Un republican candidează pentru Casa Albă

Republicanul Evan McMullin și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale americane din luna noiembrie pentru a bloca drumul candidatului oficial al partidului, Donald Trump, care rămâne contestat de o parte a taberei conservatoare, relatează Agerpres.

"Niciodată nu este prea târziu pentru a face un bine", a spus candidatul, necunoscut marelui public și fără o mare experiență politică, pe noul său site de campanie.

Acest fost ofițer CIA, în vârstă de 40 de ani, a fost până de curând un colaborator al grupului republican din Camera Reprezentanților. Un oficial al acestui grup a afirmat luni că McMullin nu mai este angajat.

"În acest an în care americanii și-au pierdut încrederea în candidații celor două mari tabere, este timpul ca o nouă generație de lideri să apară", a scris Evan McMullin pe pagina sa de Facebook. "America merită mai mult decât ne oferă Donald Trump și Hillary Clinton", a mai spus el.

Candidatura a fost, potrivit canalului ABC, depusă de o organizație numită "Better for America", finanțată de republicanii care se opun lui Donald Trump.

Însă, fără un buget de campanie care să rivalizeze cu zecile de milioane de dolari strânse în fiecare lună de echipele Clinton și Trump, această candidatură se adaugă sutelor de candidaturi populare depuse oficial la Comisia Federală Electorală. Ea este de asemenea tardivă în calendarul prezidențial. Pentru a apărea pe buletinele de vot, candidații trebuie să se înregistreze separat pe lângă autoritățile din cele 50 de state, conform procedurilor uneori greoaie. Numeroase termene-limită sunt stabilite în lunile august și septembrie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel