Summitul și Forumul de Afaceri ale Inițiativei celor Trei Mări, la București, săptămâna viitoare

Crişan Andreescu / 14 sep 2018 / 16:41 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Klaus Iohannis, președintele României,va găzdui, în perioada 17-18 septembrie, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Inițiativei celor Trei Mări.

Summitul de la București va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Inițiativei celor Trei Mări. Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creșterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante.

Al doilea obiectiv vizează creșterea convergenței reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unității și coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european.

În al treilea rând, Inițiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenței economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată și ca parte a parteneriatului transatlantic.

Summit-ul urmărește dezvoltarea proiectelor privind interconectare în domeniile energiei, și transporturilor digitale

Summitul găzduit la București de Preşedintele Klaus Iohannis va contribui, totodată, într-o manieră concretă, la procesul de dezvoltare a cooperării regionale, marcând trecerea Inițiativei în faza rezultatelor tangibile. Astfel, Summitul urmărește exprimarea susținerii politice a statelor participante la Iniţiativă cu privire la o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transporturilor și digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei rețele a Camerelor de Comerț din statele participante la Inițiativă, demararea demersurilor pentru înființarea unui Fond de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări şi lansarea oficială a site-ului Iniţiativei.

În marja Summitului, va avea loc, la Romexpo, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, prima ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administrația Prezidențială a României și Camera de Comerț și Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

La Forumul de Afaceri vor participa companii și oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Inițiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai instituțiilor financiare europene și internaționale, precum și reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

Obiectivul Forumului este să stimuleze inițiativele de afaceri şi investițiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor prioritare, dar și să abordeze factorii potențiali de creștere și inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile și incubatoarele de afaceri din regiune. În cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de tip bussiness-to-business şi business-to-government, precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicațiile strategice ale evoluţiilor din cadrul Iniţiativei.

Klaus Iohannis, la deschiderea Forumul de Afaceri

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va deschide Forumul de Afaceri luni, 17 septembrie a.c., și ulterior va participa la o sesiune plenară prezidenţială alături de Președintele Croației, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, Președintele Republicii Federale Austria, domnul Alexander van der Bellen, și de Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Crețu.

În seara zilei de 17 septembrie, Președintele României va fi gazda, la Palatul Cotroceni, a unui eveniment cultural dedicat Centenarului României Moderne și a unui Dineu de Gală cu o participare prestigioasă.

Marți, 18 septembrie a.c., va avea loc Sesiunea Plenară a Summitului, care va fi moderată de Președintele Klaus Iohannis. Ulterior, Președintele României va susține declaraţii de presă, alături de Președintele Croației, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, de Prim-ministrul Poloniei, domnul Mateusz Morawiecki, și de domnul Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Reprezentarea statelor participante la Summitul de la București va fi asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezența anunțată a nouă Președinți de stat, doi Președinți de Parlamente naționale, un Prim-ministru și un ministru al Afacerilor Externe.

Totodată, la Summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Comisia Europeană, prin Președintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, în persoana Secretarului Energiei, Rick Perry, și al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe, Heiko Maas, precum și instituțiile financiare europene și internaționale, prin Președinții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, și al Băncii Europene de Investiții, domnul Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Primele două Summituri ale Inițiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, și Varșovia, în 2017.

Vezi si: Iniţiativa celor Trei Mări. Polonia sprijină decizia Germaniei



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23