SUA doresc să contracareze eforturile Chinei de a recruta oameni de ştiinţă

Departamentul american al Energiei a interzis cercetătorilor săi să se alăture unui program controversat al Beijingului, menit să atragă cei mai buni oameni de ştiinţă din lume în China, relatează AFP. Într-o circulară emisă discret săptămâna trecută şi obţinută miercuri de AFP. 

Departamentul interzice angajaţilor şi subcontractanţilor săi să fie recrutaţi printr-un program care implică orice transfer neautorizat de date ştiinţifice şi tehnice. Chiar dacă nu este menţionat în mod special, este vizat planul '1.000 de talente' al autorităţilor chineze prin care Beijingul speră să atragă cei mai importanţi cercetători din întreaga lume, oferind stimulente financiare variate şi burse de cercetare consistente.

Aceste măsuri americane intervin în contextul actualului război comercial dintre Beijing şi Washington, un conflict dominat în prezent de probleme tehnologice.

Departamentul pentru Energie al SUA coordonează programele de cercetare strategică, de la supercomputere la acceleratoare de particule şi energia nucleară. Autorităţile americane, mai ales de când Donald Trump se află la Casa Albă, denunţă încercările de spionaj economic şi ştiinţific ale Chinei şi scurgerile de tehnologie operate prin intermediul cercetătorilor. Washingtonul este în mod special îngrijorat de faptul că universităţile de vârf şi întreprinderile de stat chineze sunt plasate direct sub controlul Partidului Comunist, aflat la guvernare.

Un chinez venit în SUA cu o viză de student a fost arestat în septembrie 2018 la Chicago, fiind acuzat că a ajutat Beijingul să contacteze oameni de ştiinţă şi ingineri americani. La rândul său, China, care doreşte să axeze din ce în ce mai mult dezvoltarea economică asupra tehnologiilor viitorului, încearcă să inverseze fluxul în laboratoarele sale de cercetare, după ce a fost mult timp victimă a exodului de creiere, în special în Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel