Ștefănescu îl somează pe Băsescu în legătură cu CFR Marfă

Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu

Codrin Ștefănescu a dat un comunicat de presă în care-i cere lui Traian Băsescu să facă publice datele suplimentare despre CFR Marfă, dacă le are. Secretarul general adjunct al PSD atrage atenția că privatizarea CFR Marfă nu este joc în care fiecare își pasează responsabilitatea în curtea celuilalt. El susține că totul face parte din strategia președintelui de a boicota și sabota orice inițiativă a Guvernului. 

Codrin Ștefănescu a spus că "Referitor la declaraţiile lui Traian Băsescu privind privatizarea CFR Marfă şi convocarea în totală bătaie de joc a şedinţei CSAT, sunt necesare câteva precizări: dacă Traian Băsescu are vreun dubiu vizavi de această privatizare şi se află în posesia unor date suplimentare despre bonitatea şi capacitatea financiară a investitorului sau orice alt tip de informaţii, are obligaţia legală de a le face publice. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre o societate de interes strategic naţional, iar discuţiile în CSAT cu privire la privatizarea acesteia nu trebuie să aibă drept scop sau consecinţă pasarea răspunderii între factorii de decizie ai statului".

El conchide: "Atitudinea şi declaraţiile insinuante ale lui Traian Băsescu în ceea ce priveşte CFR Marfă se încadrează în strategia sa personală de a sabota şi boicota, în mod constant, toate proiectele şi iniţiativele Guvernului USL".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel