STB SA, anunț de interes pentru pensionari

Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport Bucureşti (STB), va începe marţi distribuirea formularelor necesare pentru eliberarea abonamentelor de călătorie destinate pensionarilor care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, conform unui comunicat al societăţii.

'În prima etapă, persoanele cu domiciliul în Bucureşti, pensionate la limită de vârstă, pot solicita Centrelor de Emitere şi Reîncărcare Carduri şi controlorilor legitimaţii călătorie, instrucţiuni cu privire la datele/ documentele pe care este necesar să le depună la orice unitate de vânzare (formularul completat însoţit de copia talonului de pensie şi a actului de identitate)', se menţionează în comunicat. După completarea formularului tip, acesta, împreună cu o copie a talonului de pensie şi a actului de identitate, vor fi depuse de către solicitant la oricare Centru de Emitere şi Reîncărcare Carduri al STB SĂ.

Care este procedura

În urma colectării acestor documente, STB SA le va transmite către Casa Naţională de Pensii Publice pentru verificare şi validare. După validare, STB va emite cardurile electronice şi le transmite, prin corespondenţă, către beneficiari, la adresele indicate de aceştia. Cardul se emite pentru o perioadă de 12 luni. Pensionarii care au împlinit vârsta de 63 de ani, în cazul femeilor, şi 65 de ani, în cazul bărbaţilor, pot opta, tot prin completarea formularului, pentru emiterea unui cârd de călătorie destinat însoţitorilor. Astfel, conform HCGMB 839/ 2019, persoanele care au domiciliul stabil în Bucureşti şi sunt însoţitoare ale pensionarilor beneficiază de gratuitate pentru călătoria pe mijloacele de transport public ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza Municipiului Bucureşti. Cardurile de transport vor permite două validări consecutive, una pentru posesorul de card nominal, respectiv pensionarul, şi una pentru însoţitorul acestuia. Persoanele însoţitoare, beneficiază de această facilitate numai pe durata călătoriei în care însoţesc pensionarii deţinători ai unor astfel de carduri. 

VEZI ȘI:

Buget 2019. Firea, scandal cu primarii de Sector: Efectele adverse ale vitaminei D

Firea, scrisoare pentru bucureșteni. Chirieac, primul comentariu


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel