Statul Islamic revendică atacul sângeros de la Londra

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat sâmbătă atacul cu cuţit comis în ziua precedentă la Londra de un agresor cunoscut autorităţilor britanice pentru activităţi teroriste, fără însă ca ea să prezinte dovezi în sprijinul acestei revendicări, relatează Reuters.

Într-un mesaj transmis de agenţia de propagandă a SI, Amaq, se susţine că atacul soldat cu doi morţi şi trei răniţi în apropiere de London Bridge a fost executat de unul dintre combatanţii grupării jihadiste ca răspuns în urma apelului lansat de aceasta să fie atacate ţările ce fac parte din coaliţia antijihadistă.

Cine este atacatorul


Atacatorul în vârstă de 28 de ani şi identificat cu numele de Usman Khan fusese eliberat condiţionat din închisoare în decembrie 2018 după ce şi-a ispăşit jumătate dintr-o condamnare pentru terorism. El a fost găsit vinovat în 2012 pentru o tentativă de plasa explozivi în clădirea Bursei din Londra şi organizarea unei tabere de antrenament pentru terorişti în Kashmirul pakistanez, potrivit Agerpres.

Chiar înainte de a comite atacul, el a participat la o conferinţă pe tema reabilitării deţinuţilor organizată de Universitatea Cambridge, în clădirea Fishmongers' Hall în partea de nord a London Bridge.

După ce a plecat de acolo, a ameninţat cu o centură falsă de explozivi că o va detona şi apoi a înjunghiat mai mulţi trecători aproape de London Bridge, ucigând doi dintre ei, un bărbat şi o femeie, şi rănind alţi trei, un bărbat şi două femei, una dintre persoanele rănite fiind în stare critică. Imagini postate pe reţele sociale arată mai mulţi oameni care au intervenit şi au pus atacatorul la pământ, fiind ulterior îndepărtaţi de poliţişti, care în final l-au împuşcat mortal pe Usman Khan.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26