Suzanne Mubarak, în vârstă de 70 de ani, soţia fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost de acord luni să predea bunurile şi banii pe care îi deţine statului, după ce a fost arestată într-o anchetă de corupţie, au anunţat autorităţile.
Aceasta va preda statului o vilă dintr-o suburbie a Cairo şi circa trei milioane de dolari aflaţi în conturi bancare din Egipt.
Conform legii egiptene, acuzaţii care au avut câştiguri ilegale pot să renunţe la ele în schimbul închiderii anchetei, a explicat un avocat. "Este posibil ca decizia să nu fie acceptată de societate care, după revoluţie, preferă ideea răzbunării. Însă, din punct de vedere legal, este corect", a adăugat el.
Soţii Mubarak sunt în prezent în arest la un spital din Sharm el-Sheikh şi sunt acuzaţi că şi-au obţinut în mod ilegal averea în timpul celor 30 de ani petrecuţi la putere.
Fosta Primă Doamnă îşi revine după ce i s-a făcut rău când a fost anunţată că va fi arestată. Potrivit informaţiilor iniţiale, ea ar fi suferit un atac de cord, dar ulterior autorităţile au spus că a fost vorba de un "atac de panică".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu