Slaba absorbție a fondurilor UE în perioada 2007-2013, analizată de CNMR și Comisia pentru afaceri europene

Coaliția pentru Modernizarea României (CNMR) și Comisia pentru afaceri europene au demarat procesul de evaluare și analiză privind slaba absorbție a fondurilor europene în perioada 2007-2013, care se va materializa anul viitor, cu un prim draft integrator al evaluării cauzelor structurale care au generat această situație, precum şi cu identificarea soluţiilor pentru îmbunătăţirea procesului de absorbţie.

Potrivit siteului aid-romania.org, reprezentanţii CNMR au avut luni, 7 decembrie, o întâlnire de lucru cu Ana Birchall, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților. Întrevederea a avut loc în contextul protocolului de colaborare deja încheiat dintre Camera Deputaţilor şi Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României.

Dezbaterile s-au concentrat, în principal, asupra evaluării şi analizei stadiului de absorbţie al fondurilor europene pentru perioada 2007-2013, precum şi pe identificarea măsurilor ce pot fi susținute în vederea accelerării accesării banilor europeni.

În urma întâlnirii s-a format un grup de lucru comun care va avea drept scop evaluarea, analizarea şi identificarea cauzelor şi a soluţiilor pentru optimizarea procesului de absorbţie a fondurilor europene.

În acest sens, un prim draft integrator al evaluării cauzelor structurale care au generat slaba absorbţie a fondurilor europene în perioada 2007-2013, precum şi identificarea soluţiilor pentru îmbunătăţirea procesului de absorbţie este programat pentru luna iunie 2016.

[citeste si]

Totodată, s-a convenit ca în prima zi de luni a fiecărei luni calendaristice să aibă loc o întâlnire la care va va participa și ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, în cadrul căreia se va prezenta rapoarte lunare cu privire la activitatea ministerului pe care îl coordonează.

În baza protocolului dintre Camera Deputaţilor şi CNMR, a fost desemnat un consilier onorific al preşedintelui Camerei Deputaţilor, urmând ca cel al Comisiei pentru afaceri europene să fie desemnat în perioada imediat următoare.

"Mă bucur că protocolul de colaborare între Camera Deputaţilor şi Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României produce efecte concrete. România nu are voie să piardă trenul fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014-2020. Sunt convinsă că, unindu-ne eforturile, vom identifica soluţiile necesare, inclusiv la nivel legislativ, astfel încât România să beneficieze de fondurile europene care i se cuvin. România trebuie să valorifice potenţialul uriaş de dezvoltare pe care ni-l oferă banii europeni. Depinde numai de noi, dacă suntem capabili să învăţăm din greşelile trecutului, pentru ca fondurile europene alocate în exerciţiul bugetar 2014-2020 să fie absorbite în totalitate", a menţionat Ana Birchall.

Totodată, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene şi-a manifestat aprecierea faţă de activitatea Coaliţiei Naţionale pentru Absorbţia Fondurilor Structurale, susţinând măsurile propuse de membrii acesteia în vederea eficientizării accesării şi cheltuirii fondurilor europene. 

Membrii CNMR, prezenţi la întâlnirea de lucru, au precizat că prin această evaluare trebuie să se înţeleagă că va fi vorba despre o analiză a procedurilor nerespectate de România de-a lungul celor 7 ani, a cauzelor structurale care au condus la disfuncţiuni în scopul găsirii soluţiilor pentru remedierea acestor probleme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel