Sibiul, o nouă amenințare pentru primarii din toată țara

Sibiul îi pune, din nou, pe jar pe primarii din restul țării. O premieră din Hermanstadt îi arde la buzunar.

De 29 de ani, Sibiul demonstrează că putem sta alături, ba chiar suntem în fața celor mari, dacă vorbim de performanță. Că investiția în Cultură aduce comunității nu doar mulțumire sufletească și spirit identitar, ci și bani, mulți bani. Municipalitatea alocă 40% din bugetul său Culturii, dar Cultura contribuie cu de două ori pe atât la veniturile Primăriei Sibiu. O afacere bună în țara pierderilor și a lipsurilor, unde văicăreala despre lipsa resurselor acoperă jaful din afacerile cu panseluțe și borduri, ori tomberoane.

Cu certitudine, principalul merit îl are Constantin Chiriac, cel care, cu FITS, a pus Sibiul alături de marile capitale culturale ale lumii. Primarii au înțeles proiectul și, dacă nu l-or fi sprijinit chiar toți cei patru primari aleși după 1989, nici nu l-au sabotat. Cum face, de pildă, Nicușor Dan cu teatrele din București, cum a făcut primarul din Brașov cu Teatrul Sică Alexandrescu și câte altele.

Așa că fenomenul FITS a tot crescut, de la 8 piese de teatru, cu artiști din trei țări, în primul an, la 801 evenimente culturale, în 2022, cu artiști de pe cinci continente. Milioane de oameni din țară și din străinătate au ajuns Sibiu, datorită FITS. S-au apropiat de teatru, au ascultat, poate pentru prima oară în viața lor, un concert, în biserica fortificată de la Cisnădioara, au avut de ales, în 2022, de pe o listă uriașă, care începe cu teatrul kabuki și merge până la VR, trecând prin muzica simfonică la muzica pop, balet, visual arts, sau spectacolele stradale.

Iar în 2022 a avut loc o premieră, care, cum spuneam, o să îi ardă la buzunar și pe unii primari din restul țării.

Peste o sută de mii de oameni au urmărit cel mai mare show cu drone din țara noastră, care a înlocuit tradiționalul foc de artificii. Exact 204 drone de iluminat, sincronizate de IA într-o coregrafie perfectă, au recreat pe cer imagini emblematice pentru Sibiu și pentru teatru, pe muzica lui George Enescu.

Iar la sfârșitul celor 15 minute, spectatorii au aplaudat, fascinați. În locul bubuiturilor care terorizau câinii, au ascultat orchestra dirijată de Celibidache. În locul chimicalelor care otrăvesc aerul și omoară păsările, cerul a fost iluminat de lasere și led-uri, într-un spectacol magnific de balet aerian.

Și ce treabă are asta cu primarii? Păi, au fost exact 204 drone. Se pot număra pe orice fotografie de la eveniment. A numărat cineva, vreodată, sau măcar a cântărit artificiile arse la un Revelion, din bugetul Primăriei? E ca și cum ai arunca bani în foc, ca să scoți fum și poc. Dacă mai scapi două trei kilograme în buzunar, cine poate spune că nu a fumegat destul și nu a pocnit pe cât ai cheltuit din banii publici?

Sibiul a fixat standarde, nu doar în teatru. Oamenii care au fost la deschiderea și la închiderea FITS (astăzi la ora 23.15) vor mustăci dacă, de Revelion, în loc de drone primarul le va oferi tot artificii, ca anul trecut. Poate vor cere drone și câteva din sutele de ong-uri extrem de preocupate de mediu și de bunăstarea animalelor.

Iar asta, cum spuneam, afectează bunăstarea primarilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel