Epopeea lupului care se plimba în Pantelimon a luat sfârșit

Epopeea lupului pierdut în Pantelimon a luat sfârșit
Descriere foto: Epopeea lupului pierdut în Pantelimon a luat sfârșit

”Lupul” care a fost filmat plimbându-se liber prin orașul Pantelimon a creat o imensă emoție printre iubitorii de animale.

După ce a apărut într-un jurnal Tv, ”lupul” din Pantelimon a fost căutat de un număr mare de iubitori de animale, în frunte cu proprietara sa, Dana Dogaru. Aceasta l-a recunoscut în imaginile tv.

”Acesta este Shadow lupul nostru cehoslovac care a dispărut în urmă cu o săptămână din zona Periș. Este microcipat și prietenos cu oamenii, cine îl vede sau are vreo informație vă rugăm să sunați” a fost mesajul lui Dana Dogaru postat pe Facebook, în care își dădea umărul de telefon pentru contact.

Mobilizarea a venit imediat, mai mulți iubitori de animale pornind miercuri noaptea în căutarea lui Shadow. Mai multe site-uri au scris despre acest superb câine, ceea ce a făcut ca speranțele ca el să fie găsit sa fie mult mai mari.

Mobilizare pe Facebook

 

” ”Lupul" văzut în Pantelimon astăzi și dat la știri la Antena 1 este SHADOW, un câine rasa lup cehoslovac care aparține prietenei mele, Dana Dogaru. Câinele a fost furat de la Periș în urmă cu o săptămână. Este microcipat, vaccinat, prietenos cu oamenii și nu este deloc periculos.
Plecăm chiar acum în căutarea lui, împreună cu o echipă de filmare de la Antena 1. Dacă este cineva din prietenii mei animaliști în zonă și vrea să ni se alăture, vă mulțumim anticipat.” a fost mesajul care s-a viralizat imediat, postat de Raluca Andreea Niculescu Gorpin.

Într-un final, joi dimineața, cineva a anunțat că l-a găsit, într-o parcare de pe... Șoseaua Chitilei.

După o săptămână din întâmplare ne-am regăsit. Shadow” este mesajul atât de așteptat, pe care Bogdan Gheorghe (cel care l-a găsit) l-a postat la 10.30, joi, pe pagina sa de Facebook. Mesajul este însoțit, evident, și de o primă poză după ”capturarea” lui Shadow.

 

Citește și: Rex, câine polițist, pensionat forțat. "Îl privim, are lacrimi în ochi"

La rândul ei, Dana Dogaru a reacționat tot pe Facebook: ”UPDATE 3 ianuarie ora 10.30: Shadow a fost găsit de prietenul nostru Bogdan Gheorghe în urmă cu 10 min. MULȚUMIM tuturor pentru ajutor.

”Lupul” din Pantelimon

 

„Un lup umblă liber pe stradă, în oraşul Pantelimon", au intrat în alertă, cu o zi în urmă, miercuri, mai mulți oameni din Pantelimon, conform unui reportaj Observator Tv. Câinele, din rasa „Lup Cehoslovac", a dispărut în urmă cu o săptămână din zona Periș, precizase stăpâna sa. Poliţia Locală anunțase că îl va căuta, după ce imaginile cu el au apărut la televizor, iar când va fi prins, urma să fie dus la un adăpost. Din fericire, Shadow a ajuns acasă la el.

Citește și: Accident Pantelimon. Gestul emoționant al polițiștilor după ce au găsit un câine la fața locului

 

 

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24