Sfânta Parascheva 2019. TRADIȚII: Ce e INTERZIS să faci

Scutaru Cristina / 08 oct 2019 / 10:21 Salveaza PDF Comentarii

Sfânta Parascheva 2019. Cunoscută popular ca Sfânta Paraschiva, Cuvioasa Parascheva, născută în apropiere de Constantinopol, este celebrată, în fiecare an, la mijlocul lunii octombrie.

Sfânta Parascheva 2019. Când avea doar zece ani, după ce a auzit în biserică "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie", a decis că va urma calea celor sfinte. La 25 de ani, s-a întors la locurile părinteşti, după ce i-a apărut în vis un înger. După doi ani, s-a stins din viaţă.

Sfânta Parascheva 2019. Este celebrată, anual, pe 14 octombrie, sărbătoarea fiind marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Mai multe tradiţii au legătură cu Sfânta Parascheva. De exemplu, în gospodăriile de la țară, se aprind focuri, oamenii dorind astfel să fie îndepărtate spiritele rele. Dacă pe 14 octombrie nu este o zi ploioasă, atunci se spune că iarna va veni mai repede. Mai există şi o altă superstiţie legată de vreme. Cum va fi pe 14 octombrie, așa va fi până la Sfântul Dumitru. Mai mult, potrivit unei alte superstiţii, așa cum va fi vremea în ziua Cuvioasei, așa va fi și în celelalte sărbători din an.

Sfânta Parascheva 2019. Obiceiurile pentru acestă zi se ţin lanţ, păstrându-se de-a lungul timpului. Astfel, de Sfânta Parascheva nu se lucrează, pentru a te feri de bolile de ochi şi durerile de cap. Nu se coase, în caz contrar te alegi cu negi la mână, conform unei vorbe din popor.

Sfânta Parascheva 2019.  Se spune că Sfânta apare în vis şi împărtăşeşte leacuri persoanelor bolnave. Credincioşii cred că vindecă bolile, fereşte familiile de pagube şi aduce belşug.

Sfânta Parascheva 2019. Revenind la obiceiuri, de Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci şi castraveţi. De asemenea, nu trebuie să dai de pomană nuci sau castraveți. Pe de altă parte, este bine să împarți must, pâine sau lipii. Potrivit unei alte tradiţii, până la 12.00, nu se mănâncă nimic, până nu se termină în biserici slujba dedicată Sfintei.

Sfânta Parascheva 2019. În această zi, dacă cineva îţi cere ajutorul, acordă-l. Se mai spune că oamenii zgârciţi vor avea parte numai de pagube. De menţionat că, în jurul acestei date, pelerinii merg la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, amintindu-şi de minunile pe care sfânta le-a sărvârşit şi rugându-se pentru sănătate.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24