Serbia se va dota cu drone chinezeşti înarmate, o premieră pentru Beijing în Europa

Armata sârbă va primi drone înarmate construite în China în lunile următoare, ceea ce reprezintă primul caz în care aparate de zbor controlate de la distanţă chinezeşti sunt vândute unei ţări europene, au declarat oficiali citaţi de publicaţia americană Stars and Stripes.

În termen de şase luni va avea loc livrarea în Serbia a nouă drone Chengdu Pterodactyl-1, care ar putea fi urmată de o comandă de încă 15, informează presa de la Belgrad.

Se estimează că vânzarea de drone a Chinei este cel mai mare export de echipament militar în Europa din ultimele decenii şi marchează cea mai semnificativă incursiune a Beijingului pe un continent unde forţele armate s-au bazat în mod tradiţional pe fabricanţii de arme americani şi europeni.

China a devenit tot mai angajată economic în Serbia şi în alte ţări din sud-estul Europei, în cadrul proiectului său "Belt and Road" care reface vechiul Drum al Mătăsii, în special în ceea ce priveşte proiectele de infrastructură precum drumuri, căi ferate şi porturi.

Recentele mişcări ale Chinei în apropierea teritoriului NATO au atras atenţia SUA. La sediul Centrului de comandă european al SUA de la Stuttgart mai mulţi oficiali au exprimat preocupări privind achiziţionarea de către China a unor cote în numeroase porturi europene şi privind ambiţiile arctice ale Chinei, prin aşa-numitul "polar silk road".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel