Senatorul Eugen Pîrvulescu, ales preşedinte al PNL Teleorman

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ales joi în funcţia de preşedinte al PNL Teleorman, în cadrul Comitetului de Coordonare Judeţean, eveniment ce a avut loc în Căminul Cultural din comuna Viişoara şi la care au participat şi reprezentanţi ai conducerii centrale ai formaţiunii.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, prezentă la eveniment, a declarat că alegerile în filiale reprezintă un prim pas către schimbarea generală ce va avea loc odată cu organizarea congresului partidului şi a subliniat importanţa parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis.

'Mi-am dorit şi ne-am dorit în această echipă să fie un congres cât mai unificator, cât mai mare. Eu nu doresc să fiu parte într-un proiect mediocru al PNL. Aş vrea să fiu parte într-un proiect care să ducă PNL la cel mai mare partid de pe dreapta românească. Nu vreau să ajungem cel mai mare partid mic din România, să aşteptăm să vină alţii să ne facă programul şi proiectele. O componentă extraordinar de importantă este aceea a parteneriatului cu Klaus Iohannis. Ştiu că de mulţi ani s-a auzit 'Domne, tre' să ne dăm bine cu preşedintele'. Eu vă spun că nu trebuie să ne dăm bine cu preşedintele, trebuie să oferim preşedintelui României, pentru cei 6,2 milioane de români pe care îi are în spate, o susţinere, să îşi pună în practică programul de ţară', a declarat Raluca Turcan.

Ludovic Orban, candidat la preşedinţia PNL, a făcut apel către toţi cei prezenţi să pună preţ pe calitate şi seriozitate în ceea ce priveşte candidaţii în alegerile interne.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel