UPDATE Lovitură de la șeful Interpol. Anunțul autorităților din China

Sebastian Florea / 07 oct 2018 / 22:07 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele Interpol, Meng Hongwei, este vizat de o anchetă, anunţă o autoritate anticorupţie din China.

UPDATE

Interpol a anunţat că Meng Hongwei, despre care China susţine că îl investighează pentru presupuse încălcări ale legi, a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei poliţieneşti internaţionale, transmite Reuters. 'Astăzi, duminică, 7 octombrie, la Secretariatul General al Interpol din Lyon, Franţa, s-a primit demisia domnului Meng Hongwei din funcţia de preşedinte al Interpol, cu efect imediat', arată Interpol într-un comunicat. Organizaţia adaugă că, până la numirea unui nou preşedinte, la reuniunea Interpol din 18-21 noiembrie din Dubai, funcţia de preşedinte interimar va fi preluată de sud-coreeanul Kim Jong Yang.

Beijingul a anunţat luni că preşedintele chinez al Interpol, dat dispărut la puţin timp după sosirea sa în ţară în urmă cu mai bine de zece zile, este suspectat că ar fi 'încălcat legea', transmite AFP. Meng Hongwei 'este în prezent vizat de o anchetă deoarece este suspectat că ar fi încălcat legea', se arată într-un comunicat postat pe site-ul Comisiei Centrale de Inspecţie Disciplinară a Partidului Comunist Chinez (PCC), autoritatea însărcinată cu lupta împotriva corupţiei funcţionarilor.

Interpol a solicitat oficial Chinei clarificări cu privire la situaţia preşedintelui organizaţiei, Meng Hongwei, care a fost dat dispărut după ce a plecat într-o călătorie în ţara sa de origine, a anunţat sâmbătă într-un mesaj secretarul general al Interpol Juergen Stock. Poliţia franceză anchetează dispariţia şefului Interpol, Meng Hongwei, a confirmat vineri ministerul de interne de la Paris după ce, anterior, informaţia fusese dezvăluită neoficial de surse din poliţie.

Deoarece nu mai ştia nimic despre Meng din 25 septembrie, soţia lui s-a adresat poliţiei din Lyon, unde se află sediul organizaţiei poliţieneşti internaţionale. Soţia şi cei trei copiii ai preşedintelui Interpol sunt sub protecţia poliţiştilor, după ce au primit ameninţări prin telefon şi în mediile sociale, a mai comunicat ministerul de interne al Franţei.

Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea Interpol în 2016.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24