Şeful BMW exclude preluarea unei participaţii în Daimler pentru extinderea cooperării între producătorii auto

Harald Krueger, directorul general al Bayerische Motoren Werke AG, a afirmat marţi că nu există planuri pentru ca BMW să preia o participaţie în rivala Daimler AG, în condiţiile în care cei doi producători auto continuă negocierile privind modul în care poate fi extinsă cooperarea lor în domeniul vehiculelor electrice, transmit AP şi Reuters.

Întrebat dacă alianţa de miliarde de dolari dintre cele două companii auto ar putea include preluarea unei mici participaţii în Daimler, Krueger a răspuns: "Exclus".

În februarie, Daimler şi BMW au anunţat că şi-au unit forţele pentru a dezvolta sisteme avansate pentru asistenţa şoferilor şi tehnologie pentru maşinile fără şofer. De asemenea, cei mai mari producători de automobile de lux din Germania au informat că au ajuns la un acord privind fuziunea serviciilor lor de mobilitate şi de car-sharing.

Noua entitate se va concentra pe "cooperarea strategică pe termen lung" pentru ca tehnologiile să fie disponibile înainte de 2025. Acordul va determina reduceri de costuri pentru cele două companii şi va accelera extinderea acestor tehnologii, au anunţat BMW şi Daimler.

Producătorii auto investesc miliarde de dolari în dezvoltarea maşinilor care vor putea merge pe străzi coordonate de computer şi fără şofer. În acest domeniu, lider este Waymo, subsidiara Google.

Costurile enorme au determinat şi alte companii să se unească pentru dezvoltarea vehiculelor autonome: Honda colaborează cu General Motors, iar Volkswagen cu Ford.

BMW şi Daimler şi-au extins cooperarea pentru motive similare, a afirmat Michael Hafner, director în cadrul centrului de cercetare şi dezvoltare al Mercedes-Benz, subsidiara Daimler.

Piaţa pentru sisteme avansate pentru asistenţa şoferilor şi vehiculele autonome ar urma să ajungă la 96 de miliarde de dolari în 2025 şi la 290 miliarde de dolari în 2035, de la aproximativ trei miliarde de dolari în 2015, conform analiştilor de la Goldman Sachs.

Daimler şi BMW au combinat recent serviciile lor de car-sharing (Car2Go şi DriveNow), cele de ride-hailing (comanda unei maşini prin intermediul unei aplicaţii) - Moovel şi MyTaxi - precum şi alte servicii.

Dezvoltarea serviciilor de ride-hailing şi perspectiva vehiculelor fără şofer a dus la prognoze potrivit cărora oamenii vor renunţa să îşi cumpere şi să îşi conducă propriile automobile în favoarea plăţii pentru călătorii individuale.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel