Se încinge lupta pe dublarea ALOCAȚIILOR. Cazanciuc: Să fim serioşi! Putem să facem acest amendament!

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi că este posibil ca parlamentarii PSD să facă un amendament la ordonanţa de urgenţă privind mărirea alocaţiilor, atunci când ea va ajunge în Parlament, astfel încât acestea să fie dublate.

Întrebat, înainte de începerea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, dacă OUG privind mărirea alocaţiilor va fi respinsă în Parlament, Cazanciuc a spus: 'O să vedem dacă o să o respingem sau o să facem un amendament la această ordonanţă în aşa fel încât să respectăm angajamentul iniţial luat de Parlament - şi anume dublarea alocaţiilor. Putem să facem amendamente la ordonanţă în aşa fel încât ea să fie, dacă e vorba de o ordonanţă de rectificare, să asigurăm pur şi simplu sumele necesare'. a spus Cazanciuc.

'O altă ipocrizie marca PNL'

El a adăugat că mărirea alocaţiilor în etape, pentru a se ajunge la dublarea lor abia în iulie 2022, este 'o altă ipocrizie marca PNL, după ce tot timpul au spus că sunt resurse suficiente'.

'România s-a bucurat că preşedintele Iohannis ne-a anunţat că vom primi 80 de miliarde. Sunt resurse pentru dublarea alocaţiilor, este o chestiune de angajament pur şi simplu. PNL nu respectă legea, nu e prima dată când PNL face acest lucru. Dacă domnul Cîţu ne spune abia acum că nu mai sunt bani, trebuie să ne spună unde s-au dus banii. În licitaţiile trucate? Ne spune Curtea de Conturi chiar ieri unde s-au dus banii. Ce resurse sunt în ţara aceasta pentru dublarea alocaţiilor?' a spus Cazanciuc.

'Să fim serioşi, nu este vorba de o sumă foarte mare. România poate să facă acest lucru - şi dublarea alocaţiilor şi mărirea pensiilor, pentru că aşa e în lege.'

'Să fim serioşi, nu este vorba de o sumă foarte mare. România poate să facă acest lucru - şi dublarea alocaţiilor şi mărirea pensiilor, pentru că aşa e în lege. Aici nu este o chestiune de opţiune, vrem sau nu vrem să respectăm legea. Eşti capabil să respecţi legea, rămâi la guvernare, nu eşti capabil, pleci şi laşi pe alţii care ştiu să respecte legea, să respecte angajamentele. (...) L-am rugat pe domnul Cîţu de mai multe ori să pună pe site-ul Ministerului de Finanţe pe ce a cheltuit banii împrumutaţi. (...) Transparenţa mult clamată de PNL în momentul de faţă pare să îi încurce. (...) Pentru că se duc banii pe clientela politică', a menţionat el, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel