Scenariul care îl scoate din joc pe Orban: 13, zi cu ghinion pentru președintele PNL

Data la care a fost stabilit Congresul îl avantaja pe Ludovic Orban, dar evoluțiile din ultima vreme pot invalida scenariul favorabil președintelui în funcție al PNL.

Orban era avantajat de un Congres în toamna acestuia an din două motive. În primul rând, un interval mai lung până la alegerile pentru funcția de președinte îi ”oferea” premierului Cîțu mai multe șanse să gafeze. Erodarea imaginii, în cazul unui premier nepopular, fără carismă și abilități personale de comunicare, ar fi restabilit echilibrul între cei doi candidați. Iar Orban, nefiind implicat nemijlocit în actul guvernării, putea chiar critica slaba performanță a premierului Cîțu.

În al doilea rând, Orban era avantajat în cazul unui congres desfășurat în sală, cu prezența fizică a membrilor de partid. Față de Cîțu, ale cărui cuvinte sunt greu de înțeles, darmite să mai emoționeze audiența, Orban este un bun vorbitor, capabil să ”întoarcă” voturi cu discursul său.

Alegerile online, însă, îl favorizează pe Florin Cîțu, premierul în funcție și candidatul care și-a asigurat susținerea celor mai mulți șefi de filiale. Dacă în cabina de vot membrul de partid se simte liber să-și exprime opțiunile, indiferent de indicațiile președintelui de organizație, la votul online există temerea că, într-un fel sau altul, ar putea să afle conducerea că a călcat strâmb. Iar discursul de la televizor are o capacitate de electrizare a audienței mai mică față de un discurs de la tribună, amplificat de difuzoarele sălii.

 

Cifra fatidică pentru Orban: 2 la mie

În primăvară, când campania de vaccinare era la început și mergea bine, calculele arătau că în septembrie va fi suficientă ”imunitate” pentru a avea siguranța unui Congres cu participare fizică a votanților.

Prăbușirea ratei de vaccinare și decolarea ratei de infectare trimit, însă, Congresul spre zona online. Reintroducerea unor restricții în țările occidentale și creșterea numărului de internări, în România, dau fiori taberei lui Orban.

De altfel, surse DCNews spun că liderul PNL vrea să forțeze amânarea Congresului, dacă incidența cazurilor trece de 2 la mie, în 25 septembrie, și nu se mai pot organiza evenimente în sală.  Ținând cont că 3 milioane de elevi vor merge la școală din 13 septembrie, șansele de a descoperi noi pacienți COVID ( adică unii dintre copii și familiile acestora) cresc, iar curba incidenței se modifică într-un ritm mult mai alert față de perioada vacanțelor, odată cu asimptomaticii care ”intră” în statisticile oficiale.

Amânarea congresului ar fi o manevră riscantă atât pentru Orban (care va fi supus unui tir de critici foarte vehemente: lașitate, tragere de timp etc), cât și pentru Cîțu, care intră în iarnă după o explozie a prețului la energie, combustibili și gaze.

PNL, de asemenea, suferă din cauza luptelor interne, iar guvernarea din cauza nesiguranței aparatului birocratic, care așteaptă tranșarea situației în două dintre partidele Puterii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel