O femeie pretinde că a fost forțată în mod repetat să întrețină relații sexuale cu Prințul Andrew, fiul Reginei Elisabeta a II-a, într-un proces intentat în baza unor acuzații potrivit cărora tânăra era pasată între prieteni bogați și influenți ca o "sclavă sexuală", când avea mai puțin de 18 ani. Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat că acuzațiile sunt "categoric false", conform The Independent.
Acuzațiile au fost făcute în procesul intentat de o femeie care susține că a fost exploatată de multimilionarul american Jeffrey Epstein, condamnat în 2008 pentru că a pretins favoruri sexuale unei minore.
În plângerea 'Jane Doe # 3', reclamanta susţine că a fost 'forţată să aibă relaţii sexuale' cu ducele de York la Londra, New York şi în Caraibe în timpul unei orgii cu alte fete minore, la ordinul lui Jeffrey Epstein, potrivit AFP.
'Jane Doe # 3' (un pseudonim) a raportat aceste fapte în mărturia depusă într-un dosar în care procurori federali sunt acuzaţi de a fi ajuns la un acord cu Epstein fără consultarea în prealabil a victimelor.
Jeffrey Epstein a fost condamnat la 18 luni de închisoare după ce a pledat vinovat la o singură acuzaţie de a fi solicitat serviciile prostituatelor. 'Dl Epstein i-a ordonat lui Jane Doe # 3 să-i ofere prinţului ce a cerut şi să-i povestească detaliile acestor abuzuri sexuale', subliniază plângerea recent depusă. Nicio dată nu a fost precizată în legătură cu aceste presupuse relaţii sexuale, dar Jane Doe #3 susţine că a fost sclava sexuală a lui Jeffrey Epstein între 1999 şi 2002. Alte personalităţi sunt citate în plângere, ca Alan Dershowitz, un avocat al lui Epstein şi unul din juriştii americani cei mai importanţi, cu care reclamanta ar fi fost de asemenea forţată să întreţină relaţii sexuale în mod repetat. O acuzaţie respinsă vehement de Dershowitz.
Prinţul Andrew, 54 de ani, este al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a şi reprezentantul special al guvernului britanic pentru comerţul internaţional, dar a trebuit să părăsească această funcţie în 2011, deja din cauza relaţiei sale dubioase cu Jeffrey Epstein.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu