Scandal diplomatic. Ungaria, pregătită cu ”cele mai dure” măsuri

Ungaria e decisă să-și apere interesele cu orice preț.

Ungaria nu va ezita să recurgă la mijloacele diplomatice cele mai dure pentru a-și apăra interesele, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto, potrivit agenției de presă MTI, care preia un interviu publicat miercuri în Kronika, cotidian de limbă maghiară care apare la Cluj-Napoca, scrie Agerpres.

Szijjarto a precizat, pentru a-și susține afirmația, că Ungaria nu sprijină candidatura Croației la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) atât timp cât Zagrebul introduce măsuri care dăunează intereselor economice ale Ungariei și încalcă reglementări internaționale.

Totodată, Ungaria va bloca demersurile Ucrainei în toate forurile internaționale pentru a protesta față de noua lege a educației care discriminează minoritățile etnice din această țară, a adăugat Peter Szijjarto.

El a menționat că Budapesta fusese pregătită să blocheze și aderarea României la OCDE, înainte de a primi promisiunea de soluționare a situației Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș.

'Actuala politică externă patriotică va merge până la (măsuri) extreme pentru a întări țara și comunitățile maghiare de peste granițe', a afirmat șeful diplomației de la Budapesta.

Referindu-se la relații economice bilaterale și la interese comune în forurile internaționale, Szijjarto a menționat că evenimente recente au demonstrat că Ungaria și România sunt interdependente, el citând drept exemplu acțiunea comună împotriva noii legi a educației din Ucraina.

Potrivit oficialului ungar, autoritățile române au demonstrat deschidere și bunăvoință în ce privește Programul de Dezvoltare Economică pentru Transilvania al guvernului de la Budapesta, după ce Ungaria a indicat în mod clar că urmărește aceleași obiective ca și Germania pentru sașii din Transilvania.

În interviul menționat, citat de MTI, Peter Szijjarto a mai declarat că speră că acreditarea diplomaților ungari la consulatele din Miercurea Ciuc și Cluj-Napoca va avea loc cât mai curând posibil, și că noul consul general la Miercurea Ciuc va fi de asemenea acreditat. Potrivit lui Szijjarto, mai sunt de depășit doar unul sau două obstacole birocratice pentru deschiderea institutului cultural maghiar la Cluj-Napoca.

'Fără a dori să merg prea departe, am sentimentul că, după o lungă perioadă de timp, România arată acum cea mai mare deschidere pentru construirea relațiilor noastre cu inteligență și la un nivel european', a mai afirmat ministrul de externe ungar pentru Kronika, conform MTI.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel