Sorin Vasile, ambasadorul României la Erevan, a fost rechemat în ţară în urma unui scandal izbucnit de la o serie de glume la adresa evreilor şi a homosexualilor în cadrul unei conferințe organizate în capitala Armeniei.
Site-ul armean civilnet.am relatează că, pe 19 noiembrie, Sorin Vasile a fost invitat la Universitatea Americană din Armenia să vorbească despre parteneriatul dintre România şi Armenia. După discurs, ambasadorul trebuia să răspundă întrebărilor venite din public. Când un student armean i-a adresat întrebarea ce este mai important pentru România, legăturile politice şi economice cu Turcia sau imperativul moral al recunoaşterii genocidului armean, diplomatul a oferit un răspuns considerat de ziarişti drept stupefiant.
„Ce s-a întâmplat la începutul secolului trecut este foarte complicat... care este moralitatea? Să recunoaştem, ok... Asta este moralitate. Care este moralitatea într-un cuplu normal... cuplu hermafrodit, da? Nu, nu hermafrodit. Homosexualii şi cei normali, bărbaţi şi femei, da? Ei sunt ok? Sunt normali, sunt morali. Dar homosexualii sunt morali sau... ? Deci, este la fel cu.. ştiţi, totul este relativ. Acesta este răspunsul la întrebarea ta. Pentru tine, este controversat. Pentru cuplurile gay, pentru ei este perfect, este modelul familial, da? Gay" ar fi spus ambasadorul român, citat de civilnet.am.
MAE l-a chemat la Centrală pe ambasadorul Sorin Vasile, nu înainte de a-l pune să publice în presa armeană o declaraţie în care îşi cere scuze.
"Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul României în Armenia a fost chemat de urgenţă în Centrală pentru a da explicaţii cu privire la comentariile pe care le-a făcut în cadrul conferinţei menţionate.
Conducerea MAE a transmis deja instrucţiuni ambasadorului pentru ca acesta să îşi ceară public scuze pentru comentariile sale întru totul deplasate. Scuzele sale au fost publicate în cursul zilei de astăzi, 5 decembrie 2014, pe site-ul publicaţiei armene Civilnet.am.
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul şi condamnă ferm declaraţiile cu tentă antisemită şi homofobă ale ambasadorului.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice derapaj comportamental sau de exprimare care promovează intoleranţa şi stereotipurile.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că nu tolerează şi nu va tolera nicio abatere de comportament sau limbaj al reprezentanţilor diplomaţiei române aflaţi în exerciţiul funcţiunii, indiferent de treapta ierarhică pe care se situează, care ar putea să aducă atingere unor valori, reguli şi principii de bază ale relaţiilor internaţionale contemporane, relaţiilor bilaterale ale României cu alte state sau să prezinte, în mod distorsionat sau deplasat, poziţii de principiu ale statului român pe teme relevante în plan internaţional.
Având în vedere că România va deţine, în 2016, preşedinţia Alianţei Internaţionale privind Memoria Holocaustului (IHRA), Ministerul Afacerilor Externe va continua să depună toate eforturile astfel încât să fie combătut, în mod eficient, în orice context, un astfel de discurs, indiferent de calitatea celui care îl va promova", se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Cum sunt comentate scuzele ambasadorului de partea armeană
Autorul articolului care a semnalat comentariile ambasadorului publică o notă la finalul scuzelor prezentate vineri de diplomat: „După ce acest articol s-a viralizat, ambasadorul a fost de acord în cele din urmă să își ceară scuze. În ciuda solicitărilor repetate, în timpul conferinței și apoi, o săptămână mai târziu, prin intermediul e-mailului în care era redat transcriptul remarcilor sale, până acum refuzase să-și ceară scuze. Această întâmplare reflectă ceea ce Antonio Gramsci, un jurnalist italian, spunea despre rolul jurnalismului: că trebuie să invite publicul să iasă din pasivitatea sa mobilizându-și propria forță de emancipare. Deci, mulțumesc tuturor cititorilor care și-au manifestat indignarea prin răspândirea acestui articol, ceea ce a contribuit la obținerea unor scuze publice din parta ambasadorului Vasile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu