Rovana Plumb: Avem datoria să-i cinstim pe aceşti oameni

În cei 15 ani de la aderare, Armata Română s-a dovedit a fi un element central al strategiei NATO, a declarat, marţi, preşedintele OFSD, Rovana Plumb, care a dorit astfel să atragă atenţia asupra contribuţiei esenţiale pe care Armata Română o are în cadrul Alianţei.

A dat asigurări că europarlamentarii PSD se vor asigura că ţara noastră şi militarii săi vor primi respectul cuvenit în UE. 'Forţele de apărare române au devenit, în aceşti 15 ani, un element central al strategiei NATO, contribuind indispensabil la întărirea Alianţei. Soldaţii români şi-au demonstrat în nenumărate rânduri abilităţile şi curajul în misiunile efectuate în teatrele de operaţiuni militare. Avem datoria să-i cinstim pe aceşti oameni, să fim mândri de ei, mai ales că, nu de puţine ori, şi-au jertfit viaţa în lupta împotriva terorismului', a afirmat Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.

Potrivit acesteia, 'social-democraţii au plasat întotdeauna Armata în centrul preocupărilor lor, mai ales atunci când s-au aflat la guvernare'. 'Să nu uităm că PSD a avut un rol major în realizarea aderării României la NATO, un pas decisiv prin care România a ieşit definitiv şi ireversibil din sfera de influenţă de tip sovietic. Tot PSD este partidul care, aflându-se la guvernare în ultimii ani, a alocat un buget anual fără precedent pentru Armată: 2% din PIB. PSD a arătat că este un partid mare şi poate face lucruri mari pentru ţară. Tocmai prin prisma acestor realizări, vă asigur că europarlamentarii PSD, atât cei de azi, cât şi cei din viitoarea legislatură, se vor asigura ca Uniunea Europeană să ofere României respectul cuvenit pentru contribuţia ţării noastre la lupta pentru siguranţa UE şi apărarea democraţiei împotriva elementelor extremiste. Avem toate motivele să fim mândri de realizările României în cadrul NATO şi de sacrificiul soldaţilor noştri pentru valorile europene', subliniază Rovana Plumb.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel