Toate instituțiile bugetare din România vor fi obligate să încarce pe internet, pe o platformă accesibilă oricui, toate datele privind veniturile și cheltuielile realizate, în prima fază fiind vorba doar despre instituțiile publice, apoi, în termen de patru luni, obligația le va reveni și companiilor de stat și regiilor autonome, a declarat vineri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, în conferința de prezentare a platformei.
"Toate instituțiile bugetare din România vor trebui să încarce pe această platformă informații despre cheltuielile și veniturile pe care le au. În acest fel, fiecare dintre noi putem avea acces la bugetele acestor entități, putem vedea toți indicatorii și sumele aferente", a explicat Anca Dragu, potrivit Agerpres.
Platforma va fi implementată în două etape. În prima, va fi permis accesul la toate informațiile despre veniturile și cheltuielile fiecărei instituții publice, la nivel de detaliu și la informații printr-o interfață intuitivă, accesibilă de pe orice calculator sau dispozitiv mobil (tablete, smartphone).
În etapa a doua, care va fi finalizată în două luni, publicul va avea acces la informații privind numărul și structura instituțiilor publice, rapoarte agregate, bugetul aprobat al instituției publice, gradul de angajare a bugetului aprobat (contracte semnate), rapoarte financiar-contabile.
În ceea ce privește companiile de stat și regiile autonome, ministrul Finanțelor a precizat că informațiile despre bugetele acestora vor fi disponibile pe aceeași platformă, peste patru luni.
Potrivit ministrului Dragu, prin lansarea platformei, se urmărește creșterea transparenței în domeniul bugetar, îmbunătățirea managementului resurselor bugetare și introducerea unor instrumente de verificare și control bugetar complet automatizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News