România: Vânzările mașinilor electrice, în creștere

Vânzările de autovehicule ecologice (hibride și electrice 100%) au ajuns, în primele șapte luni ale anului, la 1.237 de unități, un număr aproape triplu (+210,48%) față de aceeași perioadă din anul 2016, reiese din statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), scrie Agerpres.

Conform statisticii, în perioada ianuarie — iulie 2017, comparativ cu primele șapte luni din anul anterior, ponderea autoturismelor "eco" în totalul vânzărilor a fost de 1,8% pe plan local, iar comercializarea de mașini electrice s-a majorat cu circa 180%, în timp ce în cazul celor hibride s-a consemnat de peste 215%.

La nivelul lunii iulie, au fost vândute 291 de mașini electrice și hibride, în creștere cu 9,81%, în comparație cu luna anterioară, când s-au înregistrat 265 de exemplare vândute.

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele șapte luni ale anului, primul loc este ocupat de BMW, cu 46 de unități, urmat de Mercedes-Benz (40 exemplare), Renault (18), Audi, Mitsubishi și Volkswagen (câte nouă unități) și Porsche (5).

Totodată, cele mai multe mașini hibride vândute în România, din ianuarie până în iulie 2017, au fost înregistrate de Toyota (1.019 unități). Clasamentul continuă cu Lexus (88 de unități), Kia (9), Hyundai (3) și Mercedes-Benz (2).

Statistica oficială arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice și hibride noi vândute în România a fost de 1.183 de unități, în creștere cu 138% față de anul 2015. Din acest total, 167 de exemplare sunt autovehicule 100% electrice.

În prezent, se derulează o nouă ediție a Programului 'Rabla Plus', demarat în data de 10 mai 2017, destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul.

Prin intermediul programului, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-și achiziționeze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel