Robert Negoiță a transmis un mesaj de ultimă oră.
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune de 800.000 de lei de către procurorii anticorupție și a primit interdicția de a exercita funcția de edil.
„Înainte de orice, vreau să vă mulțumesc din suflet pentru toate mesajele frumoase, mesajele de susținere pe care mi le-ați transmis. Din suflet vă mulțumesc, mă ajută enorm. Nu-i un moment ușor. Ce vreau să spun este că, cu regret, în această perioadă, nu mai pot să preiau mesaje, sesizări. Adică reclamații pot să preiau, dar nu mă mai pot implica direct în rezolvarea acestor probleme din cauza faptului că am interdicție.
În realitate, un procuror a dispus suspendarea mandatului meu și interzicerea exercitării funcției pe care o ocup în mod legal în urma votului de acum un an și ceva. Vom regla lucrurile acestea, sper eu săptămâna viitoare în instanță și sper din suflet ca lucrurile să reintre în normal. Încă o dată vă mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru mesajele plăcute pe care mi le-ați trimis”, a zis Robert Negoiță.
Robert Negoiță a fost audiat joi timp de aproape șase ore la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție.
Procurorii anticorupție au efectuat, joi, percheziții în 11 locații din București și județul Ilfov, printre care și la sediul Primăriei Sectorului 3, într-un dosar de abuz în serviciu legat de lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi, ce ar fi fost realizate fără documente legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci