Rezultat ALEGERI CATALONIA. Puigdemont, prima reacție

Liderul separatist catalan în exil Carles Puigdemont a salutat joi seară la Bruxelles victoria taberei separatiste în alegerile regionale din Catalonia, subliniind că acesta este "un rezultat pe care nimeni nu îl poate discuta", informează AFP, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul spaniol Mariano "Rajoy a pierdut plebiscitul pe care l-a căutat" şi faptul că tabăra separatistă rămâne majoritară este "o palma", a declarat Puigdemont în faţa unui grup de militanţi separatişti catalani şi simpatizanţi naţionalişti flamanzi adunaţi într-o sală din centrul oraşului Bruxelles.

După numărarea a aproape 99% din buletinele de vot, cele trei formaţiuni separatiste dispuneau, cu 70 de locuri din 135 în parlamentul regional, de majoritatea absolută ca şi înainte de referendumul de independenţă interzis de la 1 octombrie.

"Vreau să felicit poporul catalan pentru că a dat o lecţie lumii", "o lecţie de civism şi democraţie!", a mai spus Puigdemont, după ce a fost aclamat cu strigătele "Preşedinte, preşedinte!"

"Europa trebuie să ia notă, reţeta lui Rajoy nu funcţionează" în Catalonia, a mai considerat el, referindu-se la procedura utilizată de Madrid pentru a destitui executivul regional şi a lua controlul instituţiilor după ce regiunea îşi declarase independenţa.

Dar, întrebat de France Presse joi noapte, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a avertizat că UE "nu îşi va schimba" poziţia privind criza catalană după votul de joi.

"Poziţia noastră cu privire la problema Cataloniei este bine cunoscută şi a fost reiterată în mod regulat şi la toate nivelurile. Ea nu se va schimba. Fiind alegeri regionale, nu avem de făcut comentarii", a indicat acest purtător de cuvânt la Bruxelles, Alexandre Winterstein.

De la începutul crizei, UE refuză să recunoască independenţa proclamată unilateral de parlamentul Cataloniei, considerând că aceasta este o "afacere internă" spaniolă şi făcând apel la "respectarea Constituţiei spaniole" pe care Madridul afirmă că o apără.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel