Reuters: Grecia a atras deja jumătate din suma alocată prin PNRR, după ce a eliminat birocrația

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Grecia a primit aproape 15 miliarde de euro în granturi și împrumuturi din Fondul de Redresare al Uniunii Europene începând din 2021, o sumă echivalentă cu aproximativ 8% din producția sa economică, a declarat guvernul elen, citat de Reuters.

După ani de subinvestiții din cauza crizei financiare din perioada 2010-2018 și a pandemiei de COVID-19, Grecia și-a îmbunătățit absorbția fondurilor europene, eliminând birocrația și contribuind astfel la o creștere mai rapidă a economiei sale.

Grecia este eligibilă pentru un total de 36 de miliarde de euro în granturi și împrumuturi din fondul post-pandemie până în 2027, iar resursele se așteaptă să genereze o investiție totală de 60 de miliarde de euro în companii de dimensiuni medii, energie verde, digitalizare și infrastructură.

Atena va depune cereri pentru a primi încă 3,6 miliarde de euro din Fondul de Redresare până în septembrie, ceea ce ar ajuta țara să atingă ținta de creștere economică de 2,9% în acest an, a declarat luni viceministrul de finanțe Nikos Papathanasis.

Investiția publică greacă - prin care sunt atrase finanțări de la UE, inclusiv din Fondul de Redresare, precum și din bugetul de stat - va ajunge la 12 miliarde de euro anul acesta și la 15 miliarde de euro în 2026, conform unei prezentări a ministerului finanțelor de la Atena.

"Mai mult de 60% din creșterea așteptată de 2,9% în 2024 va proveni din investiția publică... care va fi cea mai mare din ultimii 14 ani. Suntem optimiști că vor apărea noi locuri de muncă", a declarat Papathanasis.

România a încasat până acum o treime din finanțările promise prin PNRR, de circa 28 miliarde  de euro. Proiectele finanțate prin Planul de Redresare și Reziliență trebuie să fie finalizate până la finalul anului 2026, în caz contrar România urmând a returna sumele primite de la Bruxelles. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel