EXCLUSIV  Restricţiile anunţate de Iohannis şi Orban, împotriva Constituţiei? Când se restrâng drepturile cetăţenilor

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat la începutul şedinţei de Guvern mai multe măsuri de restricţie. Cu toate astea, Constituţia spune altceva. 

"Sunt necesare măsuri ferme. Măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional.

Școlile să treacă toate în online.

Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot pe unde este posibil.

Magazinele trebuie să fie închise seara, cel puțin la ora 21:00.

Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată.

Petrecerile, și cele publice și cele private, trebuie interzise.

Târgurile și piețele trebuie închise.

Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau exterior. Portul măștii trebuie generalizat și trebuie să fie obligatoriu.

Firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând distanțarea suficientă între persoane", a declarat Klaus Iohannis. 

Constituţia spune altceva. În ce condiţii se restrâng drepturile

Premierul Ludovic Orban a anunţat că noile măsuri vor fi introduse în proiectul de prelungire a stării de alertă. Cu toate astea, Constituţia îi contrazice pe preşedinte şi pe premier. 

"Restrângerea drepturilor se poate face doar prin lege, nu prin hotărâre de Guvern. S-a demonstrat asta. Eu am tot spus asta jumătate de an şi până la urmă CCR a decis la fel.

Deci ori stare de urgenţă, ceea ce înseamnă că iei măsuri prin lege, ea fiind aprobată de Parlament, ori libertate totală. 

Starea de alertă este o invenţie, nu ştiu a cui. Nu există în Constituţie, nu are nicio valoare. În baza stării de alertă, un om nu poate fi oprit de la nimic, nici măcar de la a trece strada. Guvernul reprezintă statul şi sunt deja oameni care au dat în judecată statul pe măsurile astea. Drepturile fundamentale pot fi restrânse doar prin lege şi nici atunci oricând şi oricum. Asta spune Constituţia. Trebuie specificat cât timp sunt restrânse şi de ce", a declarat Augustin Zegrean în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Constituţia, deseori încălcată

Acelaşi Augustin Zegrean a avertizat, însă, că Constituţia este suspendată în România. 

"Dar văd că la noi se poate orice, nu mai contează. Constituţia e suspendată de ceva timp! 

Eu aş vrea să le amintesc că statul are obligaţia să asigure sănătatea populaţiei. Faptul că vor să facă alegeri şi nu îi interesează sănătatea populaţiei nu e un lucru bun. Sigur, şi dreptul la vot este fundamental, dar trebuie luate în ordine.", a mai spus fostul preşedinte CCR.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel