Renate Weber a comentat reacția CSM după ce au fost prezentat raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în legătură cu România. Mai mult, europarlamentarul a povestit și o întâmplare cu Junker care nu a mai fost spusă până acum.
Renate Weber a apreciat poziția fermă a Consiliului Superior al Magistraturii după ce au fost aduse la cunoștință acuzele din MCV.
"Acum că s-au calmat lucrurile nu pot să nu mă întreb și public, totuși, cine pregătește informările/dezinformările pentru Comisia Europeană?
Ultimul Raport MCV a reușit ceva ce nu mai credeam posibil: Consiliul Superior al Magistraturii și-a regăsit demnitatea și a reacționat cerând respectarea competențelor legale pe care le are! Dincolo de criticile aduse de CSM nici nu merită să facem alte comentarii pe marginea raportului. CSM a emis un comunicat pe care l-a numit Poziție publică, dar el exprima revolta instituției față de niște recomandări abracadabrante ale Comisiei Europene.
De exemplu, în privința înființării Secţiei pentru investigarea infracțiunilor din justitie, CSM precizează că a avizat favorabil proiectul de lege. Firește, de vreme ce vara asta am aflat că în perioada 2013-2018 aproape o treime din membrii CSM au avut dosare deschise la DNA, iar în timpul acesta CSM o investiga disciplinar pe șefa instituției și pe câțiva subordonați de-ai săi. Mai mare conflict de interese… greu de găsit. Cum de nu l-a sesizat însăși Kovesi, nu ințeleg! Dar nu doar atat, o asemenea situație însemnă o posibilitate de santaj a membrilor CSM care o anchetau disciplinar pe doamna Șefa. A fost sau nu a fost santaj? Nu știu. Dar știu ca legiuitorul e obligat să adopte mecanisme care să înlăture astfel de situații și de aceea s-a înființat Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Înțelegem acum de ce au fost atâtea reacții și proteste împotriva acestei inițiative? DNA și serviciile din spatele său pierd controlul asupra magistraților și, mai important, pierd posibilitatea de a-i șantaja. Dar de ce țipa și Comisia Europeană? De ce o deranjează să existe un corp independent de procurori care sa ancheteze? Raportul nu ne spune, dar e clar ca asistăm la o depasire a cadrului MCV.
"Ar însemna un haos instituțional"
Raportul ne mai cere să suspendăm aplicarea legilor justiției. Ar fi de râs, daca nu ar fi de plâns. Chiar și Frans Timmermans, cu studii de franceză la bază, dar om politic cu experiență ar trebui să înțeleaga că nu poți suspenda niște legi care deja se aplică, cele anterioare fiind abrogate. Pentru ca așa-zisa suspendare ar însemna un haos instituțional. Formula “O temps, suspend ton vol”, probabil draga domnului prim-vicepreședinte al CE, prin prisma lirismului, nu merge când e voba despre drept și aplicarea legii. Dar CSM se enervează și de data aceasta și precizează că atât în privința legilor justiţiei, cât și a codurilor, CSM a facut propuneri, multe din ele “pe baza observaţiilor comunicate de instanţe şi parchete” o parte dintre acestea fiind însuşite în procedura parlamentară derulată până în prezent.
Reacție la acuzațiile de presiuni asupra ÎCCJ
"Excelentă mi se pare reacția CSM atunci când i se reproșează că ar fi făcut presiuni asupra ÎCCJ pentru că nu a reînnoit mandatul președintelui Secției Penale a acestei instanțe. Spune CSM “o astfel de constatare este inacceptabilă, deoarece numirea în funcțiile de conducere de la ÎCCJ este prerogativa exclusivă a Secției pentru judecători și intră în marja sa de apreciere”. Prerogativa exclusivă a CSM? Deci nu competența partajată cu Comisia Europeana? NU. Și mai spune CSM “faptul că nu a fost reînnoit mandatul preşedintelui Secției Penale nu poate influența în niciun fel judecata în cauzele penale cu care este investita Înalta Curte”. Deci, susținerile privind lipsa de independență sunt false 100%.
CSM se referă și la penibila cerință a Comisiei privind numirea imediată a “echipei interimare de conducere a Inspecției Judiciare și a numirii, în termen de 3 luni, prin concurs, a unei noi conduceri”. Nu numai ca Raportul stabilește termene, ceea ce e pe cât de caraghios pe atît de inacceptabil, dar CSM este ironic la adresa Comisiei, explicându-i că “este în curs de derulare procedura de transparență decizională…ceea ce impietează asupra celerității procedurii”. Întotdeauna procedurile democratice și transparente sunt mai lente decat deciziile autoritare", a mai spus eurparlamentarul
"Junker s-a suparat si ne-a amenințat"
"Aici îmi permit să fac o observație personală în privința Comisiei Europene, repetentă la capitolul transparență și respectarea regulilor și am și un exemplu pe care îl detaliez imediat și pe care nu cred că-l veti gasi în presa națională. Actualul secretar general al CE, Martin Selmayr din partidul doamnei Merkel, a ajuns în aceasta poziție fără să știe nimeni, prezentându-se într-o singură zi la doua concursuri organizate de el și fără un contracandidat, ajungând în 24 de ore din șef de cabinet al Președintelui Junker Secretar general pănă la pensie al Comisiei Europene. Nici măcar Junker nu a știut de mișcarea aceasta. Pur și simplu s-a trezit cu Selmayr Secretar General. A țipat Parlamentul European, a făcut și o comisie de anchetă, degeaba! A facut un amplu raport Emily O’Reilly, actuala Ombudswoman demonstrând câte regulamente și proceduri s-au încălcat. Junker s-a suparat și ne-a amenințat pe toți că dacă pleacă Selmayr, pleaca și el. Quod licet Iovi, non licet bovi. Asta ca să înțelegem și cum e cu transparența europeană la cel mai înalt nivel.
Revenind la CSM, ultima lui critică se referea la o informație 100% falsă. Așadar...”Raportul reține ca OUG nr. 92/2018 consolidează competența ministrului justiției de a declanșa proceduri disciplinare în mod specific împotriva procurorilor. În realitate, modificările legislative operate succesiv în cursul anului 2018 au eliminat calitatea de titular al acțiunii disciplinare pe care ministrul o avea anterior”. Ca-n bancul cu Radio Erevan, doar ca e vorba de minciuni grosolane privind România și mie chiar nu-mi vine sa râd" a conchis Weber.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News