Regele Olandei a participat la inaugurarea unei ferme de insecte

Regele Willem-Alexander al Olandei a participat marţi la inaugurarea uneia dintre cele mai moderne ferme de insecte din Europa, o industrie aflată în plin avânt, despre care autorităţile olandeze consideră că va contribui în viitor la menţinerea agriculturii într-un registru sustenabil, informează DPA.

Ferma vizitată de suveranul olandez este prima de acest fel care va produce în sistem intensiv un tip special de hrană pentru animale, bogată în proteine şi provenind din insecte, în principal prin înmulţirea larvelor de Hermetia illucen (musca 'soldatul-negru'), potrivit Protix, compania care administrează ferma şi fabrica vizitate de suveranul olandez.

Acest nou tip de hrană pentru animale ar putea să facă producţia de carne, peşte şi ouă să devină mai sustenabilă. Nevertebratele precum musca 'soldatul-negru' şi viermele-de-făină reprezintă 'o sursă alternativă promiţătoare' de proteine, potrivit ministrului olandez al Agriculturii, Carola Schouten, care a participat şi ea la evenimentul de marţi, organizat în Bergen op Zoom, un oraş din sudul Olandei. Hrana pentru animale obţinută din insecte este în prezent legală doar în domeniul pisciculturii în cadrul Uniunii Europene, însă unul dintre cofondatorii companiei Protix, Tarique Arsiwalla, a declarat pentru DPA că se aşteaptă ca interdicţiile ce vizează folosirea acestui tip de hrană în crescătoriile de păsări şi de porci să fie ridicate în viitorul apropiat. Protix este deja cel mai mare crescător de insecte din lume şi mizează pe o piaţă în creştere, în contextul în care clienţii devin tot mai conştienţi de importanţa aspectului ecologic.

Arnold van Huis, cercetător la Universitatea Wageningen, a spus că interesul faţă de acest sector al agriculturii este într-adevăr în creştere: 'Producţia (de insecte, n.r.) este mai ieftină şi pune o presiune mult mai mică asupra mediului'. 'Însă nu trebuie să vă aşteptaţi ca insectele să devină alimente pentru oameni în Occident prea curând', a adăugat el, scrie Agerpres,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel