Ucrainencele care au trecut vama Isaccea și au primit cazare la Tulcea s-au întors la centrul de triere pentru alimente care sunt destinate Ucrainei, ca să acorde o mână de ajutor autorităților române.
Români din toată țara s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni. La vama Isaccea, ucrainenii ajung pe pământ românesc cu bacurile. De aici, ei sunt preluați, ajutați și li se oferă toate cele necesare. O mulțime de tineri ucraineni dar și femei care au primit cazare în Tulcea revin la centrul de sortare pentru alimente, alegând sa acorde la rândul lor o mână de ajutor.
"Vin foarte multe mașini, foarte mulți donatori, foarte multe asociații, ONG-uri care aduc foarte multe produse utile pentru Ucraina. Toată procedura asta ia ceva timp pentru că le sortăm pe categorii, sunt produse necesare tinerelor mame, bebelușilor, adulților, femeilor. Sunt produse de igienă, mâncare, haine, șosete, tot ce este necesar într-o perioadă de criză ca aceasta. Au venit foarte multe bunuri din toată țara. De exemplu, au venit ieri de la Muzeul Satului Tulcea, astăzi au venit din zona Sibiului. Sunt foarte mulți, n-aș putea să-i menționez acum pe toți, să nu se supere cineva.
Vreau să menționez în plus că avem foarte multe femei venite din Ucraina, care ne ajută aici, la sortat. De câteva zile, sunt împreună cu noi, sunt venite cu copiii lor. Sunt cazate în Tulcea și pentru că au auzit de acest centru, cu dragă inimă au venit să ne ajute. Sunt și tinerii din Ismail(oraș din Ucraina-n.r.)care sunt alături de noi și facem o echipă frumoasă. Am încărcat și am descărcat tone întregi de produse," a declarat Galina Teleucă, viceprimarul comunei Jurilovca.
Antreprenorii români au sărit în ajutorul autorităților și au pus la dispoziție depozite logistice pentru încărcarea și descărcarea produselor pentru Ucraina.
"Ne aflăm în Tulcea, într-unul dintre marile depozite unde se primesc ajutoare pentru populația ucraineană. Este o hală dată gratuit de om de bine din Tulcea. Aici vin transporturi din toată țara, cu diverse bunuri. Sunt bunuri pe care noi le-am identificat cu partea ucraineană ca fiind foarte utile populației. Vreau să enumăr câteva dintre bunurile care au tranzitat această hală: pamperși, obiecte sanitare, medicamente, haine, bunuri de consum, conserve, pateuri și tot ceea ce am primit pe listă și am transmis-o prin mass-media și prin alte mijloace de informare a populației din România care a avut disponibilitatea și bunătatea să trimită ajutoare către Ucraina prin punctul vamal din Tulcea," a spus președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu