Real Madrid a fost salvată seara trecută de o înfrângere rușinoasă pe teren propriu, după un gol marcat în minutul 87.
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a terminat la egalitate, 1-1, partida disputată pe teren propriu cu formaţia Athletic Bilbao, miercuri seara, în cadrul etapei a 33-a a campionatului de fotbal al Spaniei.
Oaspeţii au deschis scorul în prima repriză, prin Inaki Williams (min. 14) şi au fost foarte aproape de o victorie pe Santiago Bernabeu, însă madrilenii au reuşit să restabilească egalitatea în finalul jocului, prin starul Cristiano Ronaldo (min. 87).
42 de goluri pentru Ronaldo
Acesta a fost al 12-lea meci consecutiv în care atacantul portughez a reuşit să marcheze, ajungând la un total de 42 de goluri înscrise de la debutul acestui sezon, în toate competiţiile.
În urma acestei remize, Real Madrid se menţine pe poziţia a treia a clasamentului, cu un avans de trei puncte faţă de ocupanta locului al patrulea, Valencia, care s-a înclinat surprinzător pe teren propriu în partida cu Getafe (1-2), relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu