Kremlinul a reacționat după ce diplomatul rus Boris Bondarev și-a dat demisia, în semn de protest față de războiul din Ucraina.
Boris Bondarev, consilier al misiunii ruse la ONU la Geneva, care și-a exprimat dezacordul cu privire la războiul din Ucraina și și-a dat demisia, s-a pronunțat împotriva „opiniei generale consolidate” a societății ruse, potrivit Kremlinului, scrie Interfax.
"Noi, cei de la Kremlin, nu suntem familiarizați cu această scrisoare. Dacă a fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, aceasta este probabil o întrebare pentru Ministerul de Externe", a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.
"Aici, probabil, putem spune doar că domnul Bondarev nu mai este cu noi, mai degrabă este împotriva noastră”, a mai spus Peskov.
La o întrebare clarificatoare despre ce înseamnă „împotriva noastră”, Peskov a răspuns: „El condamnă acțiunile conducerii ruse, iar acțiunile conducerii ruse sunt susținute de aproape întreaga populație a țării noastre. Aceasta înseamnă că acest domn s-a opus opiniei generale consolidate da țării noastre".
Boris Bondarev, consilier pe lângă Reprezentanţa permanentă rusă, le-a trimis colegilor diplomaţi un mesaj în care îşi anunţă decizia şi care a fost dezvăluit de ONG-ul UN Watch, fiind confirmat de mai multe surse diplomatice.
"Pe parcursul celor 20 de ani ai carierei mele diplomatice am fost martorul a diferite viraje în politica noastră externă, dar niciodată nu mi-a fost atât de ruşine de ţara mea ca pe 24 februarie a.c.", când Rusia a invadat Ucraina, a scris Bondarev.
Acesta menţionează că lucrează în cadrul MAE rus din 2002, iar din 2019 la Geneva. Numele său figurează în anuarul oficial al diplomaţilor de la birourile ONU de pe malul lacului Leman, notează France Presse.
"Războiul agresiv declanşat de Putin împotriva Ucrainei şi de fapt împotriva lumii occidentale nu este doar o crimă împotriva poporului ucrainean, ci şi, probabil, cea mai gravă crimă împotriva poporului rus, cu o literă Z care ne blochează toate speranţele şi perspectivele unei societăţi libere şi prospere în ţara noastră", se mai arată în scrisoarea făcută publică de ambasadorul olandez pentru dezarmare, Robert Gabrielse, care a calificat-o drept un act de "curaj". Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu